Măsuri specifice a GJMB Bacău de asigurare a ordinii şi liniştii publice

unnamedGruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura ordinea şi liniştea publică în zona de competenţă în acest week-end, pentru siguranţa cetăţenilor.

În acest week-end, efective din cadrul unităţii vor desfăşura misiuni specifice în zona de competenţă, în zone de agrement şi pe trasee turistice, pe linia menţinerii unui climat de siguranţă pentru cetăţeni, prevenirii şi combaterii faptelor antisociale precum şi asigurării ordinii şi liniştii publice.

Astfel, sâmbătă, 08 aprilie 2017, începând cu ora 20.30, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele C.S.M.S. IAŞI – F.C. BOTOŞANI care se va desfăşura pe stadionul de fotbal „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi.

De asemenea, jandarmii vor asigura în perioada următoare măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni precum şi săptămâna care urmează – sărbătoarea „Floriilor ” şi  „Deniile”.

În acest context vor fi asigurate măsuri de ordine în sistem integrat la următoarele biserici din municipiul Bacău : biserica ortodoxă  SF. DUMITRU, biserica ortodoxă  SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL, biserica ortodoxă  SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, biserica ortodoxă  SFÂNTA TREIME (din  Cimitirul Central), biserica ortodoxă  SFÂNTUL GHEORGHE, biserica ortodoxă  IZVORUL TĂMĂDUIRII,biserica ortodoxă  „NAŞTEREA MAICII DOMNULUI”, biserica ortodoxă  „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” (Biserica Aviaţiei, Centrul Misionar Filantropic), biserica ortodoxă  „INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM” (Biserica I.S.U.J. Bacău), biserica romano-catolică „Sfânta Cruce”, biserica romano-catolică „SFÂNTUL FRANCISC de ASSISI ” şi MĂNĂSTIREA SFÂNTA MONICA.

Echipajele de jandarmi vor fi prezente la aceste manifestări pe traseele de deplasare a participanţilor, pe timpul oficierii slujbelor religioase precum şi pe căile de acces pentru asigurarea unui climat de ordine în zonele respective.

În acest sens, pentru evitarea incidentelor nedorite, JANDARMERIA recomandă participanţilor să se comporte civilizat, să manifeste calm şi răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură;  în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi; să acorde o atenţie deosebită copiilor care îi însoţesc, bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Principalele coordonate se vor axa pe prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, asigurarea intervenţiei operative în situaţii deosebite la solicitarea cetăţenilor, realizarea unui dialog jandarm – cetăţean.

Adauga un comentariu

*