Știi cum să previi accidentările la munte?

sporturi-de-iarna-ski-accidentare-incalzireVacanța de sărbători îți dă ocazia să mergi la munte și să practici sporturi de iarnă, dar te expune și la riscul de a suferi accidentări pe pârtie. Pentru a te întoarce sănătos acasă, urmează aceste sfaturi!

Încălzirea e esențială

Bucuria de a te avânta pe pârtia de schi n-ar trebui să te convingă să arzi etape. Înainte de orice, o încălzire a articulațiilor prin exerciții simple de gimnastică urmate de întinderi musculare aduc mușchii la o temperatură optimă pentru a face efort.

Crește tonusul musculaturii picioarelor

Pregătirea musculaturii, antrenarea ei previne problemele apărute în vacanță, în timpul schiatului. Alergatul, mișcarea făcută cu regularitate întăresc musculatura picioarelor și-i scad vulnerabilitatea la accidente. În schimb, efortul pe parcursul mai multor ore obosește musculatura, care este suplinită de ligamente. Acestea preiau rolul de menținere a stabilității corpului, situație care dă ocazia apariției leziunilor.

Mărește-ți stabilitatea

Dacă ești schior începător, ascultă-ți cu atenție instructorul și urmează sfaturile lui cu privire la modul în care trebuie să reacționezi dacă te dezechilibrezi. O altă cale de a preveni accidentările este să-ți crești stabilitatea corpului. Un fizioterapeut te-ar putea ajuta să te antrenezi pentru a face față situațiilor de instabilitate, prin exerciții speciale făcute pe o suprafață moale, din burete.

„O pregătire insuficientă, alături de un moment de neatenție în practicarea unui sport atât de plăcut precum schi-ul, ne poate periclita întregul an, creând o suferință îndelungată, atât fizică, cât și emoțională deoarece, de cele mai multe ori, persoana afectată se îndepărtează de activitățile sportive de orice fel”, afirmă fizioterapeutul Bogdan Goga.

Ruptura de ligament se poate produce în timpul practicării unui sport de iarnă

Dacă piciorul rămâne blocat în zăpadă sau pe gheață, iar corpul se duce într-o altă direcție, se poate petrece ceea ce medicii numesc ruptura ligamentului încrucișat anterior. În cazurile în care nu e nevoie de operație, recuperarea medicală poate dura și 3 luni, pentru a combate imobilizarea din cauza durerii și a umflăturii, pentru a fi recăpătată mobilitatea.

În cazul unei rupturi de gradul III poate fi nevoie de intervenție chirurgicală, urmată de recuperare:

– drenaj limfatic, pentru a reduce umflarea zonei,

– electroterapie contra durerii,

– laserterapie, ultrasunet, bioptron, care grăbesc vindecarea,

– mobilizări articulare și terapie manuală, pentru a reda articulației mobilitatea,

– kinetoterapie, ca să fie crescută forța musculară.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*