Activitățile creative mențin sănătatea emoțională

kapi-susu-nasil-yapilir-nrfPsihoterapeuții susțin că ocuparea timpului liber cu activități creative, cum ar fi desenul relaxează, alungă stresul și conferă o stare de bine.

Un studiu recent realizat la Universitatea din Noua Zeelandă a subliniat importanța unor activități creative precum coloratul, picatatul, scrierea de poezii sau de nuvele, croșetatul ori împletitul, gătitul fără a depinde de o rețetă, cântatul. Psihoterapeuții au observat că toate acestea îmbunătățesc sănătatea emoțională, aducând bucurie, entuziasm, relaxare. Oricât de copilărească ar părea o activitate precum coloratul, de pildă, ea începe să fie apreciată de tot mai mulți adulți ca o modalitate de a scăpa de anxietate și stres.

Te-ar gândit vreodată că petrecerea timpului liber cu o carte de colorat și un pachet de creioane colorate poate fi o activitate aseamănătoare meditației? Atunci când te concentrezi asupra unei activități, mintea se relaxează tocmai pentru că este focusată pe finalizarea unei singure activități.

Îți normalizează tensiunea arterială

În perioadele agitate, în care te simți acaparat de stres, desenatul sau coloratul pot regla tensiunea arterială. După numai 10-15 minute te vei calma. Este ca un fel de terapie. Te vei simți din nou copil și vei revenii într-o lume lipsită de griji, în care luai totul mai ușor și timpul trecea mai încet.

Crești capacitatea de concentrare

Atenția la detalii te ajută să-ți îmbunătățești capacitatea de concentrare, o ablitate de care ai nevoie în fiecare zi, mai ales la serviciu. Iată de ce, acest gen de activitate te ajută să devii mai productiv, nu doar mai creativ. Mai mult, prin desen sau prin colorarea unor imagini, îți dai răgaz să te relaxezi și să găsești rezolvare la problemele de zi cu zi.

Ai mai multă încredere în tine

Încă un avantaj pe care ți-l aduce acest tip de activitate este acela că îți sporește încrederea în forțele proprii, prin simpla admirare, la final, a rezultatului obținut. În plus, culorile pe care le folosești cel mai des indică starea de spirit și traduc frământările tale interioare:

– negru – îți dorești să te distanțezi de probleme, de cei care te supără.

– roșu – ai o mare capacitate de a iubi și nu te temi să exprimi ceea ce simți, dar dacă abundă în desenele tale semnalează agitație interioară, supărare.

– roz – trădează o iubire de sine exagerată.

– portocaliu – indică o stare de anxietate.

– albastru – îți dorești să fii sincer și să-ți păstrezi sau să-ți regăsești liniștea interioară.

– galben – te simți foarte obosit.

– violet – te lupți cu frici de tot felul.

– verde – ești gelos sau invidios, ceea ce crește nemulțumirea de sine.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*