Ziua Mondiala a Pasarilor Migratoare

pasari-migratoareÎncepând cu anul 2006, APM Bacău sărbătoreşte Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare, printr-o campanie de conştientizare privind protejarea păsărilor migratoare şi a habitatelor lor.

Cu ocazia acestui eveniment, APM Bacau organizează o serie de seminarii (prezentare ppt. despre păsările migratoare din România şi filmul “Lunca Siretului Mijlociu”), în perioada 10 – 13 mai 2016 în şcoli din municipiul Bacău.

Tema sub care se sărbătoreşte în acest an Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare este: „…şi când cerul va amuţi! – Opriţi uciderea ilegală, capturarea şi comerţul”. Anual, milioane de păsări dispar datorită braconajului, capturării şi comerţului ilegal sau sunt afectate de poluare, defrişăari, dezvoltarea infrastructurii, schimbări climatice, pierderea habitatelor de cuibărire şi de hrănire. Un numar foarte mare de specii sunt ameninţate cu dispariţia, de aceea orice capturare de păsări migratoare trebuie să fie făcută pe o bază durabilă, luând în considerare caracteristicile biologice şi starea lor de conservare pe întreg arealul de răspândire.

La nivelul judeţului Bacău sunt inventariate 220 de specii de păsări protejate de interes comunitar şi naţional; Lunca Siretului Mijlociu, Lunca Bistriţei precum şi lacurile de pe cursul acestui râu reprezintă un important culoar de migraţie a păsărilor, împreună cu zonele din judeţ declarate arii protejate situri Natura 2000 pentru protecţia păsărilor şi habitatelor. În aceste arii protejate – cu o suprafaţă de 45.179 ha (pe teritoriul judeţului Bacău) sunt supuse unui regim de protecţie cca 174 de specii de păsări de interes comunitar menţionate în Directiva „Păsări” a Uniunii Europene, din care jumătate sunt specii migratoare (barza albă, lebăda de iarnă, egreta, ciocârlia, stârcul, ţiganuşul, eretele, codalbul, etc). Conform prevederilor legale în vigoare, pentru protejatea tuturor speciilor de păsări sălbatice, inclusiv cele migratoare, este interzisă capturarea, uciderea, rănirea puilor ori adulţilor, culesul ouălor, deterioarea cuiburilor, deranjarea în perioada de clocire şi maturizare a puilor, deţinerea de exemplare dintre cele interzise la vânat

Conexiunea dintre oameni şi păsările migratoare a creat interdependenţă. Pentru a valorifica înţelept beneficiile acestei relaţii, oamenii trebuie să fie conştienţi de modul în care acţiunile lor pot afecta aceşti prieteni credincioşi. Sunt nenumărate căile prin care, de a lungul timpului, păsările migratoare servesc umanitatea, iar acest lucru trebuie să continue. Gândindu-ne la importanţa economică, culturală sau ecologică a acestor vietăţi în viaţa noastră, avem suficiente motive să le protejăm. În acest fel şi generaţiile viitoare se vor bucura de beneficiile legăturii importante dintre oameni şi păsările migratoare – împreună peste timp!

Adauga un comentariu

*