Alimente care îţi îmbunătăţesc starea de spirit

alimenteAvem cu toţii micile noastre plăceri vinovate, alimente care ne fac să ne simţim bine pe moment. De cele mai multe ori, acele alimente nu sunt şi cele mai sănătoase. Şi, astfel, de fiecare dată când suntem într-o dispoziţie proastă, mai punem un kilogram pe noi.

Şi, deşi nu este greşit să ne bucurăm de ele ocazional, în cea mai mare parte a timpului scopul nostru ar fi să optăm nu doar pentru alimentele care numai că ne aduc beneficii pentru sănătate, dar ne fac şi mai fericiţi şi mai actvi – pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Soluţia? Consumă cât mai des alimente care îţi îmbunătăţesc starea de spirit şi transformă-le în alimente de bază ale unei diete echilibrate. Experţii în nutriţie recomandă să consumăm cât mai des posibil aceste 12 alimente care ne vor reda buna dispoziţie (dacă adaugi doar unul la o dietă proastă nu va fi suficient!).

Somonul

Persoanele care mănâncă 2 -3 porţii de alimente bogate în acizi esenţiali graşi Omega 3 (somon, ton, macrou, sardine, hering) au şi printre cele mai joase rate de depresie din lume. Peşte conţine folaţi şi vitamina B12, asociaţi cu reducerea simptomelor depresiei.Somonul este o sursă bogată de vitamina D, care poate fi de ajutor în combaterea tulburărilor afective sezoniere. Dacă nu îţi place somonul poţi opta pentru suplimente precum uleiurile de peşte cu un procent ridicat de acizi graşi omega 3 sau un complex de vitamine B.

Cafea sau ceai verde

Printre nenumăratele beneficii pentr sănătate, băuturile pe bază de cofeină pot fi de ajutor în reducerea riscului de a suferi de depresie la femei. Experţii în nutriţie recomandă ceaiurile verzi de bună calitate din culturi organice, bogate în L-teanină, care un efect calmant asupra creierului şi îmbunătăţeşte puterea de concentrare.

Alimente bogate în vitamina D

Nenumărate studii sugerează ca persoanele care suferă de depresie şi de tulburări afective sezoniere, în specia, să-şi suplimenteze cantitatea de vitamina D. Alimentele cele mai bogate în vitamina D sunt peştele gras, cerealele integrale, ouăle şi produsele lactate şi spanacul.

Fructe de pădure

Fructele de pădure, în special afinele şi murele – sunt bogate în antocianine şi flavonoli, care menţin sănătatea creierului. Se recomandă consumul unui căni de fructe de pădure de câteva ori pe săptămână. Fructele de pădure sunt esenţiale pentru a face faţă perioadelor stresante, când te simţi copleşită de griji şi responsabilităţi. Fructele de pădure îmbunătăţesc concentrarea şi protejează vasele de sânge din creier de inflamaţie.

Ardeiul gras

Ardeii graşi sunt o bună sursă de vitamina C, care combate stresul şi reduce nivelul cortizolului. Probabil că atunci când te gândeşti la vitamina C, instantaneu faci legătura cu citricele!  Dar, ardeiul gras verde are de două ori mai multă vitamina C decât citricele, iar ardeiul roşu iute conţine cu 330% mai multă vitamina C decât o portocală. Alte surse de vitamina C sunt: pepenele galben, papaia, kiwi şi varza de Bruxelles.

Legume cu frunze verzi

Din dieta ta nu trebuie să lipsească o porţie sau două de spanac, kale, salată verde, năsturel, andive sau pătrunjel. Legumele cu frunze verzi sunt considerate a avea cea mai mare concentraţie de vitamine, minerale, fibre şi alte elemente esenţiale funcţionarii optime a organismului uman. Pe lângă aceste beneficii, sunt bogate în acid folic, iar un nivel scăzut de acid foloc este asociat cu depresia.

Apa

Unul dintre primele semne ale deshidratării este oboseală, iar cercetătorii au arătat că şi în cazul unei dezhidratări moderate, se modifică complet nivelul de energie şi starea de spirit al unei persoane. Aşa că încearcă să te hidratezi corespunzător în fiecare zi!

Curmalele

Curmalele au mult triptofan şi fenilalanina (la fel ca bananele sau papaya) care cresc nivelul de serotonină şi astfel sporesc starea de fericire. În plus, curmalele sunt o opţiune perfectă pentru a-ţi satisface pofta de dulce!

Scoicile

Scoicile sunt cea mai bună sursă de vitamina B12. Deficienţa de B12 poate duce la instalarea unei stări de letargie şi reduce motivaţia de a face lucruri simple, de zi cu zi. Studiile indică faptul că o deficienţă ar putea creşte starea de irascibilitate şi depresie. Chiar daca nu ai un deficit, este important să consumi alimente bogate în vitamina B ca să-ţi îmbunătăţeşti starea de spirit. Vitaminele B sunt necesare pentru producţia unei clase de neurotransmiţători care influenţează comportamentul. Vitaminele B sunt considerate cele mai bune vitamine anti-stres.

Popcornul

Persoanele care sunt irascibile în jurul prânzului când le este foame au glicemia joasă. Nutriţioniştii recomandă gustări pe bază de carbohidraţi – cum ar fi popcornul – pentru a ridica nivelul de serotonină, care te ajută să te relaxezi şi te face să te simţi mai bine. Dar ai grijă la mărimea porţilor şi la cât de des apelezi la carbohidraţi pentru că o dietă bogată în carbohidaţi şi săracă în proteine creşte nivelul de serotonină prin secreţia de insulină şi, pe o perioadă lungă de timp ar putea duce la rezistenţa la insulina şi un nivel mai mic al serotoninei.

Uleiul de măsline

Un studiu recent a demonstrat că persoanele care consumă mai puţine fructe, nuci, peşte şi ulei de măsline – si au o dietă care se bazează pe mâncarea de tip fast food şi dulciuri – prezintă un risc mai ridicat de a fi deveni depresivi. Uleiul de măsline are propietăţi anti-inflamatorii care ar putea ajuta ameliorarea afecţiunilor psihice.

Ciocolata neagră

Antioxidanţii din ciocolată neagră au rol antiinflamator şi încetinesc producţia de cortisol.Studiile au descoperit că polifenolii din cacao pot ajuta la schimbarea stării de spirit, ajutând în lupta împotriva depresiei şi anxietăţii.Consumul de ciocolată creşte în mod natural nivelul serotoninei , un neurotransmitator responsabil pentru starea ta de spirit.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*