Depistată în flagrat în curtea locuinței din care sustrăsese bunuri

femeie-arestataPolițiștii din Comănești au fost sesizați de o localnică de 72 de ani despre faptul că în curtea locuinței sale ar putea fi o persoană necunoscută.

O patrulă mixtă de siguranță publică, formată din polițist și jandarm, s-a deplasat la fața locului și în urma verificărilor a fost identificată și imobilizată o persoană care încerca să fugă, având asupra sa un bagaj.

Polițiștii au stabilit că persoana în cauză, o femeie de 52 de ani, din Comănești, a pătruns în curtea persoanei vătămate și a sustras mai multe bunuri, care au fost găsite asupra sa, după care a încercat să părărsească locul faptei.

Bunurile sustrase au fost restituite persoanei vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*