Simona Halep nu îşi va apăra cel de-al doilea titlu important al carierei sale

halep-trofeu-2La doar câteva zile după ce s-a retras de la Sydney, Simona Halep este protagonista unui nou anunţ neaşteptat, făcut public de organizatorii turneului de la Dubai. Halep nu se află pe lista jucătoarelor care vor participa la competiţia de categorie Premier, în perioada 15-20 februarie, sportiva din Constanţa alegând să nu îşi apere titlul câştigat în 2015 (6-4, 7-6 în finală cu Karolina Pliskova)!

Simona va absenta de la un turneu special în luna februarie

Simona Halep adoptă o strategie nouă în prima jumătate a sezonului, înscriindu-se la un număr redus de turnee. În mod surprinzător, Simona şi-a exclus din calendar o competiţie care are o valoare sentimentală, dar şi financiară. Halep a triumfat în Emiratele Arabe Unite în anul 2015, iar titlul respectiv este al doilea ca importanţă câştigat de româncă în circuit. Turneul din Dubai, care îşi schimbă statutul în fiecare an (într-un sezon face parte din categoria Premier 5 – 2015, iar în sezonul următor se încadrează în urna Premier – 2016), este dotat cu premii consistente, în valoare totală de 1.734.900 de dolari.

Trofeul de la Dubai 2015 este al doilea cel mai important din cariera Simonei Halep, după cel cucerit la Indian Wells 2015. Simona a mai câştigat un titlu de aceeaşi valoare cu Dubai, în anul 2014, la Doha, iar în palmaresul ei se mai află alte 8 turnee mai mici: Nurenberg 2013, Hertogenbosch 2013, Budapesta 2013, New Haven 2013, Moscova 2013, Turneul Campioanelor de la Sofia 2013, Bucureşti 2014 şi Shenzhen 2015.

Jucătoarea antrenată de Darren Cahill va merge totuşi la Doha (21-27 februarie) în luna februarie, turneu Premier 5 dotat cu 2,5 milioane de dolari şi la care s-a retras în sezonul trecut. Probabil că Halep a ales să joace de această dată în Qatar, ţinând cont că cele două turnee asiatice şi-au schimbat statutul între ele,  Premier cu Premier 5, turneul de la Doha devenind mai puternic. Această rocadă se produce în fiecare an, iar numărul doi mondial a procedat la fel şi în sezonul 2014, atunci când s-a impus la Doha, pentru ca săptămâna următoare să abandoneze în primul meci din Dubai.

Serena joacă la Dubai

Fanii Simonei ar fi dorit însă ca sportiva noastră să se înscrie la ambele turnee, mai ales că în Dubai îşi vor face apariţia numeroase staruri din WTA. Capul de afiş este ţinut de liderul mondial Serena Williams (SUA), iar pe lista turneului mai apar Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA), Agnieszka Radwanska (Polonia, 5 WTA), Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA) sau Angelique Kerber (Germania, 10 WTA). Există şi posibilitatea ca Halep să intre pe tablou graţie unui wild card, însă această variantă este foarte puţin probabilă.

Halep pare că şi-a realizat programul în debutul sezonului astfel încât să îşi poată concentra forţele pentru câştigarea unui turneu de Grand Slam. Calendarul este unul mai relaxat, cu doar 6 turnee în primele patru luni, la care se adaugă un meci de Fed Cup.

  • Sydney (Premier, în perioada 10-15 ianuarie)
  • Australian Open (Grand Slam, în perioada 18-31 ianuarie)
  • Meci de Fed Cup la Cluj contra Cehiei (prima rundă a Grupei Mondiale, în perioada 6-7 februarie)
  • Doha (Premier 5, în perioada 21-27 februarie)
  • Indian Wells (Premier Mandatory, în perioada 9-20 martie)
  • Miami (Premier Mandatory, în perioada 22 martie – 3 aprilie)
  • Stuttgart (Premier, în perioada 18-24 aprilie)

Sursa: http://www.prosport.ro

Adauga un comentariu

*