Evenimente rutiere cercetate de polițiști în Onești

Polițiștii au efectuat cercetări pe strada Redului, din Oneşti, pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier cu victime.

Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară pe strada Redului a virat stânga pentru a intra in curtea unui imobil, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Căiuți.

În urma evenimentului rutier conducătorul auto de 65 de ani și doi pasageri de 27 și 29 de ani din autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani au primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Onești fără a fi necesară internarea lor.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

imagesPe strada A.I. Cuza, din Onești, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un localnic de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada A.I. Cuza, la intersecția cu strada R. Rosetti, a surprins și accidentat o minoră de 16 ani, care se angajase în traversarea strazii pe marcajul pietonal.

Minora a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Onești și nu a fost necesară internarea ei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*