Depistați în flagrant și cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, au oprit în trafic un autoturism care circula pe DJ 252B, în satul Gioseni.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 41 de ani, care emana halenă alcoolică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de  0,43 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.politia-rutiera

Pe DJ 241 în comuna Răchitoasa, polițiștii au depistat un bărbat de 38 de ani, care conducea un autoturism în timp ce avea acest drept suspendat.

În cauza a fost Întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii au epistat în municipiul Bacău, un bărbat de 34 de ani, care conducea un autoturism în timp ce avea suspendat acest drept.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Adauga un comentariu

*