CCD consiliaza si orienteaza cadrele didactice

În contextul desfăşurării programului naţional de pregătire a formatorilor pentru domeniul consilierii şi orientării şcolare, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează sesiunea de formare continuă „Consiliere şi orientare”, avizată de Ministerul Educaţiei şi destinată personalului didactic din învăţământul preuniversitar (clasele I – XII).Aceasta face parte din categoria proiectelor prioritare și a debutat la Şcoala Gimnazială „Dr. Alexandru Şafran” Bacău, fiind susţinută de prof. Diana Aprodu, coordonator al C.J.A.P. Bacău, formator național în cadrul acestui program.Formatorii naţionali, printr-un angajament, şi-au asumat responsabilitatea de a coordona programul de pregătire a formatorilor judeţeni şi apoi de diseminare a curricumului respectiv, pe niveluri de învăţământ şi grupe de personal, care au sarcini didactice de consiliere şi orientare.La curs participă 30 de profesori, care vor parcurge un curriculum specific, modular, cu durata de 24 de ore.În procesul educativ, din perspectiva instruirii diferenţiate, profesorul trebuie, şi poate să devină un sfătuitor, un dirijor al elevului şi al grupului. El indică pentru aceştia sursele de informare, îi asistă în autoformare, îl orientează şcolar şi profesional şi, totodată, organizează activitatea didactică.  „Deoarece Ministerul Educaţiei a aprobat, încă din anul școlar 2006 – 2007, programele şcolare ale disciplinei „Consiliere şi orientare”, considerăm că organizarea unor noi sesiuni de formare, cu cei implicaţi în aplicarea acestora, este în continuare mai mult decât necesară.”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, director al CCD Bacău.

Adauga un comentariu

*