Capitala boxului românesc s-a mutat în Bacău

Lotul național seniori de Box al României – se pregătește în Bacău sub îndrumarea antrenorului Relu Auraș, iar pe data de 5 aprilie 2015, este așteptat și Lotul de Box Seniori al Franței, pentru un stagiu de pregătire comun. Jumătate din lotul României este format din băcăuani, ceea ce denotă valoarea școlii băcăuane de box. Bacăul va fi gazda Biroului Federal de Box, în data de 3 aprilie 2015 unde vor fi prezenți, printre alți  Doroftei Leonard – Președinte FR Box,  Vaștag Francisc – Vicepreședinte FR Box,  Vasile Câtea – Vicepreședinte FR Box,  Relu Auraș – Director tehnic FR Box, membru al biroului federal, Simion Marian – antrenor Lot de seniori, membru al biroului federal, Titi Tudor – membru al biroului federal. În perioada următoare, pugiliștii din lotul național al României, vor participa la 3 competiții internaționale: Jocurile Europene – BAKU – Azerbaijan (10-29 iunie), Campionatul European de Seniori – SOFIA – Bulgaria (6-15 august) și Campionatul Mondial de Seniori – DOHA -Qatar (5-18 octombrie).

Sport Club Municipal Bacău înseamnă SPORT, TRADIȚIE și PERFORMANȚĂ și confirmă că este clubul numărul 1 din Bacău. In perioada 25-29 martie 2015 s-au desfășurat în Bacău Campionatele Naționate de Înot (Seniori, Tineret și Juniori). Sport Club Municipal Bacău a fost reprezentat de Daniel Martin și de Bianca Ivacson, sportivi care au obținut 19 medalii, din care 7 medalii de aur, 9 de argint și 3 de bronz.

DANIEL MARTIN -11 medalii: 6 medalii de aur si 5 medalii de argint la Juniori și Seniori. Totodată, a stabilit 9 recorduri naționale. De menționat este faptul că, deși el este junior, a reusit să urce pe podium și la Seniori.         Sportivul este antrenat de IULIAN MATEI.

BIANCA IVACSON – 8 medalii la Tineret: 1 medalie de aur, 4 medalii de argint si 3 medalii de bronz.  Sportiva este antrenată de SILVIU ȘALGĂU.

Edeea Ionașcu nu a putut participa din cauza unor probleme medicale.

Relu Auraș – director S.C.M. Bacău

                                                        

Adauga un comentariu

*