Analize pe care trebuie să le faci anual

analize-medicaleO dată sau de două ori pe an, fiecare dintre noi are nevoie de o evaluare a stării de sănătate.  Există un set standard de analize care trebuie efectuate, indiferent de sex, de vârstă sau de existența unor boli asociate.

Investigaţiile medicale de rutină încep cu un examen clinic general şi sunt urmate de teste de sânge. Acestea cuprind hemoleucograma, VSH, glicemia, profilul lipidic, transaminazele, creatinina, dar şi un examen de urină.

Analize de sânge
Aceste analize conțin hemoleucograma – care poate evidenția atât o afecțiune acută (infecții și inflamații), cât și una cronică (anemie, patologie tumorală), VSH (analiză care măsoară viteza vângelui), transaminazele, glicemia (nivelul zahărului din sânge), colesterolul total, ureea. Femeile au nevoie și de analizele fT3, fT4, TSH, ATPO, care arată starea tiroidei.

Control stomatologic
Controlul stomatologic trebuie făcut o dată la jumătate de an, de către toți adulții. De asemeenea, an de an este indicat sumarul de urină și urocultura. De asemenea, în cazul femeilor, evaluarea ginecologică și examenul Babes Papanicolau sunt obligatorii, o dată pe an.

După vârsta de 40 de ani, este bine ca femeile să facă anual o mamografie. În cazul unui bărbat, este necesar să investigheze prostata, în fiecare an, iar dacă a trecut de vârsta de 40 de ani, prin analiza sângelui pentru antigenul specific al prostatei, PSA.

Exudatul faringian, pentru copii
Până la vârsta de un an, bebeluşul e urmărit din punct de vedere al greutăţii, auzului, văzului şi al dezvoltării generale. Monitorizarea continuă până la adolescenţă, completată de teste psihologice simple, ce analizează capacitatea de relaţionare cu ceilalţi.

Însă copiilor li se fac analize de sânge doar în caz de suspiciuni, la recomandarea medicului pediatru. Înainte de a merge la grădiniță, însă, e necesară efectuarea culturii exsudatului faringian și nazal. Alte analize care se cer sunt examenul coproparazitologic și coprocultura.

 

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*