Ziua Mondială a Apei – Apa şi Dezvoltarea Durabilă

În fiecare an, la 22 martie, APM Bacău celebrează Ziua Mondială a Apei (World Water Day). Sǎrbatorirea la nivel internaţional a Zilei Mondiale a Apei este o iniţiativǎ nǎscutǎ în 1992, la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltǎrii (UNCED) desfǎşuratǎ la Rio de Janeiro. Aceastǎ zi s-a sǎrbǎtorit începând din anul 1993.          Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a anunţat perioada 2005-2015 drept Deceniul Internaţional „Apǎ pentru viaţă”, pentru a aduce în faţa conştiinţei publice o realitate pe care poate mulţi dintre noi nu ne-o imaginăm: lupta pentru apă, lupta pentru viaţă.Sloganul sub care se sărbătoreşte în acest an Ziua Mondială a Apei este: Water & Sustainable Development (Apa şi Dezvoltarea Durabilă). Obiectiv cheie: Evidenţierea interdependenţei dintre apă şi toate domeniile care asigură viitorul pe care ni-l dorim (sănătate, natură, urbanizare, industrie, energie, hrană, egalitate). Apa este esenţa dezvoltării durabile. Sursele de apă cu multitudinea serviciilor oferite, permit reducerea sărăciei, dezvoltarea economică şi protejarea mediului. Începând cu asigurarea hranei şi a energiei până la asigurarea sănătăţii omului şi a mediului, apa contribuie la creşterea bunăstării comunităţilor umane, afectând existenţa a miliarde de  oameni.  Ediţia din acest an  este sărbătorită de APM Bacău prin promovarea şi implicarea în cadrul unor  manifestări după cum urmează:

În data de 19 martie – simpozionul „Apa şi îndreptarea omului”, ajuns la ediţia a IV a, în parteneriat cu Eco-Şcoala Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Oneşti,

În data de 20 martie – vernisajul expoziţiei şi simpozion în cadrul proiectului „Poem pentru apă”, derulat de Clubul de Ecologie şi Turism „Veniţi cu Noi!” Bacău.

Apa este un element esenţial atât pentru existenţa vieţii cât şi pentru dezvoltarea socială şi economică a umanităţii. La nivel global este binecunoscut faptul că accesibilitatea resursei de apă variază mult în funcţie de poziţia geografică, iar condiţiile naturale şi activităţile umane afectează calitatea şi cantitatea acesteia. De aceea, apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, fiind tratată ca un patrimoniu natural care trebuie protejat şi apărat. Utilizarea apei a crescut într-un ritm de douǎ ori mai mare decât creşterea populaţiei în decursul ultimului secol, astfel cǎ un numar din ce în ce mai mare de regiuni suferǎ în mod cronic din cauza lipsei apei. Pânǎ în anul 2025, 1.8 miliarde de oameni vor locui în ţǎri sau regiuni cu un deficit de apǎ absolut, iar douǎ treimi din populaţia globului se vor confrunta cu situaţii deosebite cauzate de diminuarea resurselor de apǎ. Situaţia va fi cu atât mai gravǎ cu cât zonele urbane cu o creştere rapidǎ pun o mare presiune asupra resurselor de apǎ învecinate.În 2014, ONU în colaborare cu statele membre şi alţi factori interesaţi a scos în evidenţă legătura dintre apă şi energie, cu referire specială la imposibilitatea celor „1 miliard de oameni” care trăiesc în  zonele sărace de pe glob şi care nu au acces la apa potabilă, condiţii sanitare adecvate, hrană suficentă şi alte utilităţi. Şi-a propus de asemenea să încurajeze dezvoltarea politicilor şi strategiilor multisectoriale care să conducă la utilizarea durabilă a apei şi a resurselor de energie dintr-o economie verde.  Se va acorda o atenţie deosebită pentru identificarea celor mai bune practici care să transforme „industria verde” într-o realitate.A şti mai mult despre ape este un imperativ actual, o motivaţie pentru o atitudine mai atentǎ şi responsabilǎ în problemele economiei şi administrǎrii apelor, pentru respectul cuvenit în protecţia şi folosirea raţionalǎ a acestei componente vitale a mediului în care trǎim.

Corina Neli PRICOPE, Director executiv

Adauga un comentariu

*