Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români. Considerat de toţi ca fiind echivalentul „Valentine’s Day”, Dragobetele este mai puţin cunoscut şi mai ales mai puţin promovat decât sărbătoarea americană importată şi sărbătorită şi la noi cu mare fast.
Dragobetele, cunoscut şi sub denumirile de Ziua îndrăgostiţilor, Logodnicul păsărilor sau Vestitorul primăverii, este celebrat de români pe 24 februarie. Acest moment reprezintă începutul primăverii, deşi din punct de vedere calendaristic ziua de 1 martie este considerată a fi prima zi de primăvară. În unele zone din ţară, 24 februarie este considerată a fi ziua ieşirii ursului din bârlog şi finalul hibernării, când natura se trezeştedin amorţire, păsările încep să îşi caute cuiburi, iar emoţia de primăvară ne cuprinde pe toţi.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.
În trecut, comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă în această zi, deoarece, astfel, membrii ei puteau afla la ce nunți vor merge toamna.
În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.
Dragobetele, reprezentare mitică îndrăgită în tradiția românească, ocrotește dragostea curată a tinerilor, asociată cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure.
