Motive mai puțin știute ale apariției febrei

articole_5383Atunci cînd suferim de o infecție virală sau bacteriană una dintre cele mai comune simtome este  aparița febrei; aceasta creștere a temperaturii corpului este un semn că sistemul imunitar încearcă să lupte cu infecția.

Bolile inflamatorii cronice

Când orice țesut din corp prezintă semne inflamatoare cronice, există o șansă să apară febra. De exemplu, dacă pereții interiori ai vaselor de sânge sunt inflamați, așa cum se întâmplă în cazul anumitor afecțiuni precum arterita și vasculita, pacienții pot suferi de febră.

Problemele pulmonare

Febra este un simptom comun în bronșită și pneumonie, dar există diverse afecțiuni pulmonare care se caracterizează și prin febră. De exemplu, un pacient cu embolie pulmonară – cheaguri de sânge în vasele care transportă sângele la plămâni – poate avea febră.

Infecțiile urinare

Când orice parte a tractului urinar – rinichi, uretere, vezică urinară sau uretră – nu funcționează corespunzător, poate apărea febra. Pielonefrita este o infecție a rinichilor; cistita este o infecție a vezicii urinare și infecția uretrei se numește uretrita – toate aceste afecțiuni se pot caracteriza și prin febră.

Medicamentele

Anumite pastile sunt asociate cu febră imediat după administrare, cum sunt unele antibiotice. Este posibil ca persoana respectivă să fie alergică la unele componente prezente în medicamente.

Expunerea la animale

Animalele pot transporta câteva bacterii, care pot să-i îmbolnăvească pe oameni. Expunerea la astfel de bacterii se poate manifesta prin febră. Specialiștii spun că infecția cu bacteria Coxiella burnetii duce la boala numită febra Q. Deoarece acest organism este foarte rezistent la dezinfectanți și căldură, poate supraviețui perioade lungi de timp. Infecția cu această bacterie poate dezvolta pneumonie și hepatită.

Sursa: www.clickpentru femei.ro

Adauga un comentariu

*