Proprietatile uimitoare ale leusteanului

18752Leusteanul este o planta aromatica de origine mediteraneana, cunoscuta si apreciata din antichitate, atat in scop culinar cat si medicinal.Leusteanul, parfumul unic si inimitabil al ciorbelor noastre, romanesti, nu lipseste din nici o bucatarie, proaspat adus din gradina sau de la piata, ori uscat, mai ales daca gospodinei ii place sa-si hraneasca familia cu mancare sanatoasa. Putini stiu insa ca leusteanul are si certe calitati terapeutice, ba chiar si magice.

Pana de curand, virtutile terapeutice ale leusteanului au fost complet ignorate de medicina moderna, fiind considerat un simplu zarzavat. Recent, studii farmacologice realizate in Italia, Statele Unite, Turcia si Spania au aratat ca leusteanul, nelipsit din traditionalele borsuri romanesti, este mai degraba planta medicinala, decat zarzavat.

Gratie proprietatilor terapeutice, leusteanul este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor respiratorii, endocrine, renale, ale aparatului urinar si pentru intarirea sistemului imunitar. Este un remediu eficient intr-o multitudine de boli precum indigestie, anorexie, raceala, gripa, dureri de gat si amigdalita. Are efecte antialergice, diminueaza inflamatia si calmeaza mancarimile.

Radacina de leustean contine amidon, zahar, zaharoza, apa, rasina, acid de angelica. Toate partile plantei contin ulei volatil, gumirezine, taninuri, grasimi si saruri minerale.

Nu se stie exact cand a ajuns sa fie folosit leusteanul pe teritoriul tarii noastre, insa a fost foarte bine adoptat, devenind un medicament uzual, folosit de medicina populara in mai toate regiunile.

Cistita – pentru prevenirea acestei afectiuni se consuma mult leustean proaspat, adaugat la diferite mancaruri. Odata instalata cistita, ea se trateaza cu infuzie combinata de leustean, din care se consuma cate 3 cani pe zi, administrate la 2 ore dupa ce am mancat.

Retentie de urina – se recomanda leusteanul proaspat, taiat marunt, adaugat la supe calde si in salatele de legume. Consumat in cantitati suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru retentiile de urina care apar post-operator, dupa cistitele acute, dupa administrarea medicamentelor ce inhiba diureza sau in unele afectiuni tumorale.

Stari de greata, dispepsie, disfunctia biliara – se mesteca 1-2 frunze proaspete de leustean inainte si dupa masa. Este un tratament simplu, dar cu efecte puternice, deoarece stimuleaza secretia de sucuri gastrice, favorizeaza peristaltismul gastric si eliberarea bilei din colecist.

12-b-ciorba-080Anorexie – cu un sfert de ora inainte de masa, se consuma una-doua frunze proaspete de leustean, care se mesteca indelung. Uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin sunt un excelent stimulent digestiv si maresc in mod armonios pofta de mancare. Are, datorita acidului angelic continut in frunzele sale, si efecte tonice nervoase si psihice, fiind ca atare eficient si in cazul anorexiei psihice.

Balonare – contra acestei afectiuni, leusteanul are o reputatie de medicament, consolidata vreme de 2000 de ani, fiind prescris in acest sens inca din timpul Greciei antice, unde era foarte pretuit de catre medicii vremii ca tonic si antispastic digestiv. Cercetarile moderne arata ca de “vina” pentru proprietatile vindecatoare ale leusteanului in aceasta afectiune sunt uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin frunzele sale. Trebuie mentionat insa ca si semintele contin principii active, in special uleiuri volatile, foarte eficiente in combaterea acestei afectiuni. Ca atare, se recomanda administrarea inainte de masa a 3-6 linguri de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean.

Colici intestinale, spasme digestive – se bea o cana de ceai fierbinte de leustean, obtinut prin oparirea a 2 lingurite de frunze uscate, cu 250 de ml de apa. Leusteanul contine substante active cu efecte antispastice si carminative, fiind printre cele mai eficiente plante medicinale in aceste afectiuni.

Indigestie, dispepsie – se face o cura de zece zile, timp in care se consuma suc de leustean, cate 2 lingurite inaintea meselor principale. Are puternice efecte de stimulare a secretiilor care ajuta in procesul de digestie, amplifica peristaltismul tubului digestiv.

Raceala, gripa – pentru prevenire, se consuma frunze de leustean proaspete, care contin uleiuri volatile cu o actiune antiinfectioasa puternica si polizaharide, cu o actiune de stimulare a sistemului imunitar. Atunci cand boala s-a instalat, se administreaza suc proaspat de leustean, 10-12 lingurite pe zi, care are efecte antiseptice, expectorante si care mareste capacitatea naturala a organismului de a combate infectia.

Bronsita, tuse productiva – se bea infuzie combinata de leustean, cate 2-3 cani pe zi, cat mai calda posibil. Acest preparat are efecte calmante, reduce senzatia de iritatie pe traiectul respirator si este expectorant, ajutand eliminarea secretiilor bronsice in exces. Acest tratament este un bun adjuvant si in caz de pleurezie, de pneumonie.

Febra, febra intermitenta – se consuma 1-3 cani de infuzie combinata de leustean pe zi. Acest preparat scade temperatura corpului printr-un mecanism oarecum asemanator aspirinei, producand transpiratie si vasodilatatie.

Adauga un comentariu

*