Protocol între ANAF si marile companii din industria tutunului, pentru combaterea pietei negre

Joi, 25 septembrie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a semnat un Protocol de colaborare cu fiecare dintre marile companii din industria tutunului (British American Tobacco – BAT, Japan Tobacco International – JTI şi Philip Morris International – PMI), în vederea combaterii comerţului ilegal cu ţigarete. 

Potrivit documentelor, personalul vamal şi cel specializat în prevenirea şi combaterea fraudei fiscale va beneficia de sprijinul şi expertiza celor trei companii de tutun, acordate în vederea eficientizării acţiunilor de combatere a contrabandei, precum şi a depisării produselor din tutun contrafăcute, care pot ajunge pe piaţa de desfacere din România sau din alte state membre ale Uniunii Europene. La rândul său, Direcţia Generală a Vămilor va furniza companiilor de tutun mostre de ţigarete reţinute în vederea confiscării şi, de asemenea, va transmite date şi informaţii cu privire la capturile de ţigarete. „Obiectivul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este acela de a asigura o mai bună colectare a taxelor în scopul creşterii veniturilor la bugetul de stat, astfel încât autorităţile să poată redirecţiona banii către proiecte vitale pentru economie şi societate, investiţii în infrastructură, sectoare economice profitabile, să asigure sumele necesare pentru plata pensiilor şi salariilor, precum şi un mediu economic corect şi echitabil pentru toţi contribuabilii şi actorii economici. În acest sens, colaborăm cu toate instituţiile competente în combaterea evaziunii fiscale, continuând aplicarea fermă a  măsurilor de descurajare a iniţiativelor evazioniste şi a traficului ilegal cu produse accizabile”, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală„În lupta cu comerţul ilicit, autorităţile şi contribuabilii trebuie să lucreze împreună pentru a răspunde ameninţărilor şi a asigura un mediu economic sănătos. Documentele semnate astăzi deschid o nouă perspectivă a dezvoltării cooperării cu marii producători de ţigarete, în beneficiul cetăţenilor. Comercianţii legali vor plăti mai mult statului, dacă vânzările lor sunt mai puţin afectate de comerţul ilegal cu produse din tutun”, a declarat Romeo Florin Nicolae, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Direcţiei Generale a Vămilor. „Priorităţile Direcţiei Generale a Vămilor rămân în continuare combaterea traficului ilegal cu tigarete, produse energetice şi alcool. În acest fel, autoritatea vamală urmăreşte să contribuie atât la creşterea gradului de încasare la bugetul statului şi al Uniunii Europene, dar şi la protejarea consumatorilor având în vedere că produsele ilicite nu sunt conforme cu legislaţia UE privind produsele din tutun, de exemplu în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la ingrediente şi prezentarea obligatorie pe ambalaj a avertismentelor privind sănătatea. Un exemplu de bună practică îl reprezintă acţiunile desfăşurate în luna iulie 2014 pe frontiera româno-moldovenească, în comun cu alte instituţii ale statului şi cu suportul producătorilor de ţigarete, împreună cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, care au condus la scăderea contrabandei cu ţigarete cu aproximativ 8% în luna iulie 2014 în regiunea nord-est, comparativ cu luna mai 2014, conform unei analize independente realizată de producătorii de ţigarete cu o societate de profil specializată în astfel de studii. Totodată, scăderea contrabandei cu ţigarete a fost determinată şi de măsurile administrative de reglementare iniţiate de autoritatea vamală, de exemplu Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale. În perioada ianuarie – august 2014, lucrătorii Direcţiei Generale a Vămilor au descoperit cantitatea de 48 977 477 ţigarete traficate ilegal, a căror valoare depăşeşte suma de 6 000 000 euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 34%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013”, a declarat Claudiu Ardeleanu, directorul general al Directiei Generale a Vamilor. „Acest Protocol reprezintă un nou cadru pentru viitoare programe comune, în vederea reducerii pieţei negre. Este vorba despre actualizarea memorandumurilor semnate de JTI în 2005 cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, ulterior, în 2008,  cu Autoritatea Naţională a Vămilor, acesta din urma concretizat în perioada 2010-2013, printre altele, într-un program de instruire a 28 de echipe canine. Vom extinde colaborarea şi cu Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi vom continua parteneriatele de succes cu Direcţia Generală a Vămilor, prin susţinerea dezvoltării profesionale a lucrătorilor vamali, acordarea de suport pentru instruirea de noi echipe canine, precum şi prin derularea de campanii publice anticontrabandă în regiunile de frontieră ale ţării. Până acum, campaniile desfăşurate în zona de sud-vest, nord-vest şi nord-est au avut rezultate vizibile în ce priveşte scăderea pieţei negre”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria. „Apreciem eforturile autorităţilor de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete şi suntem convinşi că limitarea contrabandei rămâne o prioritate pentru instituţiile competente. Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, producătorii de ţigarete au virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii, ceea ce înseamnă 13% din totalul veniturilor bugetare şi circa 2% din PIB. Accizele plătite de companiile de tutun în 2013 reprezintă peste 40% din totalul veniturilor bugetare provenite din accize. Un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă încasări suplimentare la bugetul de stat de circa 40 milioane de euro. Pentru ca piaţa neagră să scadă şi pe viitor, eforturile autorităţilor competente în combaterea contrabandei trebuie susţinute de o strategie unitară şi o politică fiscală coerentă. De asemenea, este nevoie ca dialogul nostru cu instituţiile de aplicare a legii să fie continuat în acelaşi ritm, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania. „Semnarea  Protocolului marchează pentru Philip Morris în România o nouă etapă în colaborarea cu ANAF şi ne permite să ne implicăm şi mai mult alături de autorităţi, în eforturile de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete. Printre acţiunile pe care le vizăm se numără sprijinirea campaniilor iniţiate de autorităţi pentru expunerea efectelor nocive ale comerţului ilicit şi furnizarea de expertize tehnice şi training  de specialitate pentru identificarea produselor contrafăcute. Cooperarea transfrontalieră, dar şi parteneriatele strategice între reprezentanţii autorităţilor şi industrie, dublate de dezvoltarea unei platforme informatice care să asigure trasabilitatea ţigaretelor şi a componentelor necesare producţiei sunt elementele cheie care pot contribui semnificativ la reducerea comerţului ilicit cu ţigarete pe piaţa noastră,” a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania şi Bulgaria. 

Adauga un comentariu

*