Peste 3.000.000 de elevi și preșcolari încep astăzi anul școlar 2014-2015

elevi-la-scoalaAproximativ 3.200.000 de elevi și preșcolari încep astăzi anul școlar 2014-2015, care va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.

Numai în Capitală vor începe luni cursurile anului școlar 2014-2015 aproape 250.000 de preșcolari și elevi, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Dintre cei 247.839 de preșcolari și elevi din București, 41.404 sunt preșcolari, 77.223 elevi în învățământul primar, 55.884 în învățământul gimnazial, 68.646 în învățământul liceal și 3.396 în învățământul post liceal.

Prin excepție, pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar care va începe luni va fi de 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat.

Pentru clasele terminale de liceu cursurile se încheie în data de 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a anul școlar va avea 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale.

Astfel, cursurile claselor a VIII-a se vor încheia în data de 12 iunie 2015.

Pentru învățământul special, clasele a IX-a — a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile, iar stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenții ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore.

Cursurile anului școlar viitor vor începe luni, 15 septembrie 2014 și se vor încheia vineri, 19 decembrie 2014.

Sursa: www.agerpres.ro

Adauga un comentariu

*