Arhive pentru iulie 2014

Hramul Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău. „Sfinţii martiri mucenici ne-au dat pildă de răbdare“

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi. Sfântul Emilian de la Durostor, pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 18 iulie, a fost sărbătorit în […]

Paraclisul Mănăstirii Valea Budului a fost târnosit

Credincioşii din toată Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au participat marti, 22 iulie, la sfinţirea paraclisului Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Valea Budului. Slujba târnosirii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Istoria celui mai tânăr aşezământ monahal din Eparhia Romanului şi Bacăului a început […]

Taximetriștii de la aeroporturi, verificați de polițiști. Si aeroportul din Bacau a fost vizitat de politisti

Polițiștii de la transporturi au aplicat, în mai puțin de două ore, 25 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni desfășurate luni în zona a cinci aeroporturi internaționale, pentru verificarea legalității transportului în regim de taxi. „La data de 21 iulie, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul IGPR, polițiștii au […]

Ponta: Rusia e răspunzătoare moral și politic pentru atacul terorist împotriva avionului civil prăbușit în Ucraina

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat marți, la Sibiu, că România susține acordarea de sprijin Ucrainei, precum și acordarea de sancțiuni la adresa Federației Ruse, despre care a spus că este răspunzătoare moral și politic pentru atacul terorist asupra unui avion civil pe teritoriul Ucrainei. ”Eu am văzut foarte clar mesajul președintelui Statelor Unite, al liderilor […]

Aproape 4.000 de pachete de tigări, confiscate de polițiști

Polițiștii băcăuani au găsit aproape 80. 000 de țigarete fără marcaje fiscale, ascunse în mașina unui sucevean, oprit în trafic pe D.N. 2, în localitatea Bogdan Vodă.  Polițiștii rutieri au depistat în localitatea Bogdan Vodă, un sucevean de 37 de ani, in timp ce transporta cu un autoturism țigarete netimbrate, disimulate în compartimente special amenajate. În […]

Lant de ilegalitati soldat cu un accident rutier la Urechesti

Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe DN 11 A, în afara localitaţii Cornăţel, din comuna Urecheşti. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 60 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un ansamblu format din tractor şi remorcă pe DN 11 A, […]

Depistați în flagrant în timp ce tăiau ilegal arbori

Polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant doi minori de 16 ani, în timp ce tăiau fără drept, din pădurea Ocolului Silvic Comăneşti, 9 arbori, esenţă răşinoase, cu diametre la cioată cuprinse între 25 şi 36 cm. Materialul lemons, în volum de 6,91 m.c. și în valoare 1243,80 lei, a fost confiscat şi […]

Activități de taximetrie fara autorizatie

Polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, care desfășura activități de taximetrie pe strada Republicii din Bacău, fără a deține asupra sa autorizația necesară pentru acest tip de activitate. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că la data depistării autoturismul în cauză nu era autorizat pentru taximetrie.Față de cel în cauză s-a luat […]

ESEU MOTIVAŢIONAL – noua probă eliminatorie la admiterea în unele facultăţi

ESEU MOTIVAŢIONAL. În acest an, cărţile de pregătire pentru examenul de admitere nu le-au mai fost de folos absolvenţilor de liceu care şi-au dorit să intre la Academia de Studii Economice. Răspunsurile pe care le-au avut de dat nu se găsesc în manuale şi nu pot fi predate de vreun profesor. În eseul motivaţional devenit […]

PRIMA CASĂ: Peste 11.000 de credite acordate în 6 luni. Top judeţe în functie de numărul de solicitări primite

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a acordat în primele şase luni peste 11.000 de garanţii în cadrul Programului „Prima Casă”, aproape 30% fiind pentru beneficiari din Bucureşti (3.036), în timp ce în Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu au fost cele mai puţine cereri, câte 33. În topul pe judeţe, în funcţie de numărul […]

UN NOU CONCEPT DE A PETRECE TIMPUL LIBER ÎN VACANŢĂ ȘCOALĂ DE VARĂ LA URECHEȘTI

Motto: „A educa înseamnă a semăna cu înţelepciune şi a culege cu răbdare, a fi un căutător care caută comorile inimilor” A.Cury Şcoala Gimnazială Urecheşti organizează în perioada 21 iulie – 15 august 2014, la Centrul de Documentare şi Informare „Prof. Pompiliu Stan”, aflat în coordonarea metodologică a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Şcoala […]

ADMITERE Facultate 2014 – Facultatea din România unde se bat 85 de candidaţi pe un loc

Un număr de 85 de candidaţi se „bat” pe un loc la specializarea Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti. Într-un top al celor mai căutate instituţii de învăţământ superior din România, cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi la admiterea 2014, urmează specializările Planificare teritorială şi Meteorologie, ambele […]