VREMEA se răceşte şi revin ploile

downloadAdministraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 7 – 13 iulie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

MOLDOVA

Maximele termice vor marca o scădere, de la valori medii de 29…30 de grade în perioada 7 – 9 iulie spre aproximativ 24 de grade în ultimele două zile ale primei săptămâni de prognoză. Valorile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, respectiv de scădere de la medii de 16…17 grade în primele patru nopţi spre 14 grade, în medie, în jurul datei de 13 – 14 iulie. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, uşor şi treptat, astfel că mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar cea a minimelor, 16 grade.

Probabilitatea pentru averse, temporar, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 9 – 13 iulie şi din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată.

Adauga un comentariu

*