„Jandarmeria pe intelesul tuturor” la Gradinita „Raza de soare”

Activităţile specifice de prevenire şi informare derulate la nivelul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău în cadrul campaniei Jandarmeria pe înţelesul tuturor au continuat şi săptămâna trecută . La  Grădiniţa  Raza de Soare Bacău ( Structură a Şcolii Gimnaziale Mihai Drăgan Bacău )a avut loc o activitate de prevenire la solicitarea conducerii acestei instituţii.  Ofiţeri din cadrul structurii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a unităţii au desfăşurat activităţi specifice de informare şi prevenire  la care au participat 5 grupe de preşcolari  ( Grupele Iepuraşii, Florilor, Ursuleţilor, Buburuzelor şi Albinuţelor –coordonator proiect: prof. înv. presc. Gîfei Margareta , echipa de proiect : prof. înv. presc.  Manaila Florentina , Ţarălungă Jana , Palade Andreea, Munteanu Maria şi educ. Ciohodaru Elena). Activitatea interactiva cu preşcolarii a făcut parte din calendarul proiectului educaţional ” Copiii spun NU violentei”, tema zilei fiind “ In siguranţă alături de jandarmi”.Au fost prezentate elemente referitoare la prevenirea violenţelor fizice de orice fel , a agresiunilor verbale precum şi a modului de acţiune în situaţii de pericol; copiilor li s-au explicat , pe înţelesul acestora, care sunt principalele atribuţii ale jandarmilor, cum trebuie să acţioneze în momentul în care au o problemă, cum pot apela serviciul 112 – Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi care este finalitatea apelului respectiv, cum trebuie să se comporte în diferite situaţii şi să solicite sprijinul jandarmilor, poliţiştilor sau altor persoane. La finalul activităţii conducerea Grădiniţei Raza de soare a mulţumit jandarmilor pentru participarea la această activitate şi pentru implicarea lor. Doamna prof. înv. presc. Gîfei Margareta ne-a declarat: Mulţumim pentru participarea la activitatea de astăzi şi pentru implicarea în derularea acestui proiect; este de remarcat importanţa pe care o acordaţi în asigurarea protecţiei şi siguranţei copiilor.

Compartiment informare şi relaţii publice

Adauga un comentariu

*