Nicoleta Luciu este Wonder Woman în animaţia „Marea aventură Lego”

nicoleta luciu„Am avut emoţii, însă a fost ceva complet nou. I-am văzut la lucru pe cei de la studioul de dublaj, care nu au o meserie deloc uşoară. Chiar dacă nu am un rol foarte mare, îmi închipui că Zsolt Jr., care urmăreşte la cinema fiecare animaţie de 2-3 ori, o să îşi depăşească recordul personal cu filmul în care îi recunoaşte vocea mamei lui şi va fi mândru de mine”, a declarat Nicoleta Luciu despre debutul său în animaţie.  „Marea aventură Lego/ The Lego Movie” este primul lungmetraj făcut cu şi despre Lego. În oraşul unde totul este fantastic, plin de culoare şi zâmbete, Emmet, un tip obişnuit să urmeze cu stricteţe regulile, pare cel mai fericit locuitor. Fără să se remarce prin calităţi excepţionale, Emmet ajunge în centrul atenţiei după ce primeşte din greşeală titlurile de „persoană extraordinară” şi „salvatorul planetei”. Astfel, porneşte într-o călătorie epică pentru a opri distrugerea omenirii. Deşi este complet nepregătit pentru misiune, mai mulţi supereroi îndrăgiţi îi vor sări în ajutor.   Un film distribuit de MediaPro Distribution, „Marea Aventură Lego” are premiera pe 14 februarie.

Adauga un comentariu

*