Doi barbati din Vrancea cercetati pentru braconaj cinegetic

 Doi bărbaţi din judeţul Vrancea au fost depistaţi de poliţişti, pe fondul de vânătoare din comuna Huruieşti şi sunt cercetaţi pentru braconaj cinegetic.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au desfăşurat activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere fondului cinegetic. Astfel, pe fondul de vânătoare 45 Corbasca, de pe raza comunei Huruiești doi barbați, care aveau asupra lor arme de vânătoare și care nu s-au supus somaţiilor verbale ale poliţiştilor şi au fugit. După o urmărire pe o distanţă de aproximativ cinci km, cei doi au fost prinşi şi conduşi la sediul unităţii de poliţie pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cei doi bărbați de 38 și 48 de ani, ambii din județul Vrancea, dețineau în condiții legale armele de vânătoare, însă  nu posedau niciun document care să justifice prezenţa lor pe fondul de vânătoare. Armele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

Adauga un comentariu

*