Interventii ale pompierilor bacauani

Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Dărmăneşti, strada Energiei, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă, aparţinând numitului S. D., în vârstă de 19 ani. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă coşul de fum deteriorat, au ars aproximativ 4 mp de perete şi circa 2 mp de planşeu. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dărmăneşti.

Misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor si protecţie civilă

Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Comăneşti, strada Gârlei, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce ar fi putut apărea, în urma sesizării unui miros de gaz pe casa scării unui bloc de locuinţe, precum şi în exteriorul acestuia. Echipajul de intervenţie a acţionat pentru evacuarea unui număr de 7 persoane adulte.La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din cadrul S.C. E-On Gaz care a constatat o defecţiune la cutia firidă a regulatorului de presiune. Echipa E-ON a acţionat pentru oprirea alimentării cu gaz şi remedierea avariei.La ora 20.30 avaria a fost remediată şi a fost reluată alimentarea cu gaz.

Degajare persoană

Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Ştefan cel Mare, pentru degajarea unei persoane căzute într-un canal, numita M. L., în vârstă de 37 ani. La sosirea echipajului de intervenţie persoana a fost găsită scoasă din canal de către doi cetăţeni. Aceasta a fost preluată de către un echipaj S.M.U.R.D. şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Activitatea echipajelor SMURD

În perioada 21.01.2014, ora 07.00 – 22.01.2014, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 8 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 3 intervenții în municipiul Bacău; S.M.U.R.D. Onești – câte o intervenție în comunele Ştefan cel Mare, Caşin, Helegiu și Bârsăneşti; S.M.U.R.D. Moinești – o intervenție în municipiul Moinești.

Adauga un comentariu

*