Inceput de saptamana de foc pentru pompierii bacauani!

Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Comăneşti, strada Arinilor, pentru lichidarea unui început de incendiu izbucnit la un coş de fum aparţinând numitului S. I. T., în vârstă de 27 de ani. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă necurățarea coşului de fum de funingine, nu au existat pagube.

Incendiu de vegetație uscată în comuna Gura Văii

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în localitatea Gura Văii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată aflată pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Gura Văii. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii deschise, au ars circa 600 mp de vegetaţie uscată, în focare izolate.

Incendiu în orașul Comănești

Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Comăneşti, strada Gării, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei centralei termice aparţinând unei societăți comerciale, administrată de numitul S. R., în vârstă de 42 de ani. Construcţia avea pereţii din metal şi tablă, acoperiş pe schelet metalic şi învelitoare din scândură şi carton asfaltat. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă scântei purtate de vânt, au ars circa 15 mp acoperiş centrală termică şi două luminatoare din PVC.Pentru nerespectarea prevederilor art. 1, alin. 2, lit. i din HGR nr. 537 din 2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei.

Incendiu ghene de gunoi

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Bicaz, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la ghene de colectare a deşeurilor menajere, aparţinând unui societăți comerciale din municipiul Bacău. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii deschise, au ars două europubele şi gunoi menajer.

Incendiu anexă în comuna Bogdănești

Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în localitatea Bogdăneşti pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă aparţinând numitului C. B., în vârstă de 36 de ani. Construcţia avea pereţii din lemn, acoperişul din astereală din lemn şi învelitoare din tablă. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a unui burlan metalic faţă de materialele combustibile, au ars circa 200 mp planşeu anexă şi aproximativ 10 mp perete lemn.

Deblocare ușă acces

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în municipiul Oneşti, Bulevardul Oituz, pentru deblocarea unei uşi de acces în apartamentul numitei O. S. F., în vârstă de 63 de ani. Accesul în locuință a fost efectuat de către pompierii militari prin balcon. Din nefericire, în apartament proprietara a fost găsită decedată.

Incendiu plante furajere în comuna Negri

Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Negri, sat Poiana, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje amplasat în grădina numitului A. I., în vârstă de 55 de ani. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 6 tone plante furajere.Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Negri.

Activitatea echipajelor SMURD

În perioada 13.01.2014, ora 07.00 – 14.01.2014, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 10 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 8 intervenții în municipiul Bacău; S.M.U.R.D. Onești – o intervenție în comuna Ștefan cel Mare; S.M.U.R.D. Moinești – o intervenție în municipiul Moinești.

Adauga un comentariu

*