29 permise de conducere retinute in urma unei acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie

În perioada 15-17 noiembrie, poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au acţionat la nivelul judeţului Bacău, pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere grave.

Politia-rutiera Pe lângă activităţile de prevenire a evenimentelor rutiere, poliţiştii au acţionat în sistem integrat şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. În cadrul acţiunilor desfăşurate poliţiştii au constatat 11 infracţiuni şi au aplicat 701 sancţiuni contravenţionale, din care 414 pentru depăşirea regimului legal de viteză, în valoare totală de 150340 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut 29 de premise de conducere şi 10 certificate de înmatriculare.

În comuna Nicolae Bălcescu, a fost depistat în trafic F. Ioan, de 29 de ani, din localitatea Faraoani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Poliţiştii l-au depistat pe L. Viorel, de 57 de ani, din Moineşti, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău l-au depistat în trafic pe S. Alexandru, de 26 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungirea Bradului iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul avea permisul reţinut în vederea suspendării. În cauză s-a întocmit dosar penal.

În municipiul Bacău, a fost depistat în trafic Ţ. Tudor, de 20 de ani, din comuna Racova, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

 

Adauga un comentariu

*