Scolile din judet, in atentia ISUJ Bacau

De la începutul anului până în prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, prin personalul Inspecției Județene de Prevenire, a desfășurat o serie de activități în unitățile de învățământ din județul Bacău. Aceste activități au scopul de a conștientiza atât elevii, cât și cadrele didactice privind cunoaşterea diferitelor tipuri de risc, specifice județului Bacău, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor. Nu în zadar se consideră că omul informat, adică prevenit la timp despre momentul şi locul manifestării unui pericol, este mult mai rezistent, mai protejat şi mai pregătit pentru înfruntarea acestuia. Astfel, pe parcursul acestui an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a desfășurat în unităţile de învăţământ din judeţul Bacău 107 controale tematice, în vederea eliminării deficienţelor privind nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor; 107 activităţi de instruire atât a cadrelor cu funcţii de conducere cât şi a personalului desemnat cu atribuţii pe linia apărării împotriva incendiilor, privind respectarea normelor generale şi specifice unităţilor de învăţământ şi diseminarea în cadrul lecţiilor de dirigenţie a regulilor de comportare în cadrul producerii situaţiilor de urgenţă; 72 de activităţi de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, la care au participat 9.875 elevi şi 556 cadre didactice; 49 exerciţii de evacuare, la care au participat 5.942 elevi şi 376 cadre didactice; 41 activităţi de pregătire în şcoli, în cadrul campaniilor naţionale de informare şi educare „F.O.C. – Flăcările omoară copii” şi „RISC – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale”, acestea având drept scop reducerea victimelor în rândul copiilor, dar şi reducerea numărului de incidente (incendii şi explozii) la locuinţe. La aceste acţiuni au participat 7.192 elevi şi 376 cadre didactice. În vederea asigurării asistenţei de specialitate în activitatea de educare a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a redactat pliante tematice, pe tipuri de risc, privind modul de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremure, inundaţii, incendii etc.), acestea fiind distribuite în unităţile de învăţământ cu ocazia activităţilor practice de pregătire executate. Prin activităţile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă desfăşurate de către personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, prin mediatizarea acestora, prin participarea la târguri şi expoziţii organizate pe plan local, se are permanent în vedere conştientizarea populației privind respectarea regulilor minime de comportare în situaţii de urgenţă.

Adauga un comentariu

*