E tot mai trist cum arătăm ca naţie dinăuntru dar şi dinafară. Toată atenţia noastră este îndreptată către exterior. Ca naţie cândva respectată, astăzi e trist să constatăm că ne pleacă tinerii pe alte meleguri ca să poată trăi, pentru că aici pot murii de foame. Satele noastre şi chiar urba rămâne tristă în urma plecării lor, pentru că dispare odată cu tineretul veselia, distracţia, bucuria, obiceiurile din weekend. Se mai întorc ca să-şi îngroape părinţii şi rudele apropiate. O mică parte dintre ei, vin pentru o scurtă vreme în luna când se iau concediile de vară, dar şi atunci pentru a se acupa de treburile casei care stă să cadă. Puţini dintre aceştia se întorc pentru un timp scurt şi încearcă să-şi ridice case cu banii adunaţi, iar după ce le-au ridicat se întoarc la muncă printre străini, casele lor rămânând goale. Plecările românilor în exterior pentru a găsi locuri de muncă, duce inevitabil la pierderea indentităţii naţionale. E nevoie, urgent de o analiză aprofundată asupra acestui aspect pentru că nu e lipsit de interes să stabilim cauzele care conduc la această pierdere şi de asemeni, responsabilităţile celor care ne conduc. Trebuie analizat, pentru că observăm din mişcările, iniţiativelor şi măsurilor luate de către cei care ne conduc, că o parte a indentităţii naţionale s-a pierdut odată cu cedarea unei părţi a suveranităţii în urma integrării europene. Cedarea unor prerogative instituţionale autohtone, specifice acestui stat numit România, către organisme din exterior nu este de bun augur. Ce rost mai are să alegem şi să mai plătim parlamentari, în condiţiile când ei se fac că îmi respectă voinţa? Ce rol mai are Parlamentul ţării care votează în baza unor directive europene, legi ce nu vin în sprijinul nostru? Ce rost mai are să plătim un Parlament care joacă rolul executantului? Legile ieşite din parlament nu vin în sprijinul cetăţeanului român. Renunţarea la o parte din prerogativele instituţionale, numai pentru a te integra într-o globalizare, pentru noi cei mulţi nu aduce niciun beneficiu. Dimpotrivă, crează neîncredere, nemulţumire în societate care zi de zi se acumulează. Până în prezent această integrare europeană nu a adus nimic bun. Problemele sociale dimpotrivă s-au adâncit. Finanţăm ca naţie învăţământul şi sănătatea însă cel puternic beneficiază de crema inteligenţei romăneşti, care este nevoită să plece în afară pentru că nu avem ce să-i oferim aici. Pierderea resurselor naţionale prin înstrăinare este tot efectul globalizării. Protestele recente pe motiv de mediu, sunt în esenţă proteste împotriva cedării cu mare uşurinţă a resurselor naturale ale acestui neam. Accesul limitat pe piaţa desfacerilor a produselor autohtone, este rezultatul acestei globalizări unde cel cu tehnologia avansată este cel mai rapid, iar cel mai rapid este cel mai puternic şi cel puternic ia totul. Nu a existat şi nu va exista niciodată dreptate pentru căţei. Ni se dau lecţii de supunere şi ascultare faţă de Consiliul Europei, explicându-ne că aşa curg reformele într-un capitalism reformat. Ce capitalism reformat poate fi acela ce păstreză aceeaşi linie care l-a şi consacrat? şi anume „cine are poate scăpa, care nu, pleacă cu piciorele înainte” . Politicile sociale lipsesc cu desăvârşire. Se merge în continuare pe strategia promisiunilor ce a reprezentat din todeauna cheia succesului în alegeri. Aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie. Nimic nou sub soare. Toate ţările integrate din estul Europei, au la ora actuală cel puţin două generaţii de sacrificiu. Generaţia treia şi copii lor, au trăit în regim de cobai în programul experimental de socializare bolşevică elaborat de Marx şi Engels şi pus în practică de Lenin. Astăzi aceleaşi generaţii sunt supuse unui alt program, de integrare europeană, care până in prezent nu şi-a arătat superioritatea. Implementarea unui nou program presupune costuri şi sacrificii şi cum aceste generaţii sunt cele mai defavorizate sunt iarăşi sacrificate. Cine mai angajează astăzi un muncitor la cincizeci de ani? Foştii specialişti într-un domeniu, lucrători şi lucrătoare prin inteprinderile ceauşiste, calificate într-o ramură a fostei economii naţionale, au ajuns astăzi, când nimeni nu-ţi mai oferă un loc de muncă stabil cu carte de muncă, să spele pe spate bătrânii şi bolnavii din ţările Europei. Exodul generaţiilor tinere către zonele europene mai dezvoltate pentru a-şi câştiga existenţa, conduce la ruperea legăturii lor cu ţara, cu neamul, cu obiceiurile. Mulţi dintre copiii celor plecaţi să muncească în afară, învăţă, sunt crescuţi şi educaţi în obiceiurile pământului pe care-l calcă zi de zi. Când vin în România bieţi bunici nu se pot înţelege cu ei, pentru că nu cunosc dulcea limbă românească. Pribegia românului îl împinge către dezrădăcinare, care îi dă un sentiment ciudat în cap, şi durere de picioare
Col.(r) Constantin Nour
