Infracţiuni la regimul circulaţiei

In municipiul Bacău, pe strada Republicii, a fost depistat I. Gabriel, de 20 de ani, din comuna Letea Veche, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.   

Poliţiştii de la Postul de Poliţie Ungureni l-au depistat în flagrant pe C. Ion, de 42 de ani, care  conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitate, în timp ce se afla  sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală admisă. 

Poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi că pe strada Republicii s-a produs un accident de circulaţie. În urma cercetărilor de la faţa locului, s-a stabilit că în timp ce P. Costel, de 51 de ani, din municipiul Oneşti, conducea o bicicletă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice s-a dezechilibrat şi a căzut.          Bărbatul fost transportat la Spitalul Oneşti unde i-au fost acordate îngrijiri medicale iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*