Tâlhari depistați și reținuți

Polițiștii din Onești au fost sesizați că un tânăr necunoscut a smuls un portmoneu din mâna unei femei care se deplasa pe strada Mihai Bravu din Oneşti. În urma activităţilor desfășurate, în scurt timp de la momentul sesizării polițiștii au depistat făptuitorul, un minor de 17 ani, care a fost condus la sediul unității de poliție. Asupra acestuia polițiștii au găsit portofel sustras, în care se afla suma de 55 de lei, bunuri care au fost restituite părții vătămate, o personă de sex feminin de 77 de ani. În urma extinderii cercetărilor s-a mai stabilit că cel în cauză și alți doi minori, de 14 și 16 ani, la sfârșitul lunii aprilie, au deposedat prin smulgere, de gențile pe care le aveau asupra lor, alte două persoane de sex feminin de 63 și 78 de ani. Faţă de minorul de 17 ani s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Oneşti, cu propunere de arestare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău l-au depistat pe Marius N., de 19 ani, din Bacău, suspectat de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. Din cercetări s-a stabilit că la data de 08 mai a.c., în jurul orei 10.00, tânărul în cauză a lovit cu palmele peste față o persoană de sex feminin, de 74 de ani, căreia i-a smuls de la gât un lanț din aur.         Prejudiciul a fost recuperat. Față de Marius N. s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*