Loviri şi alte violenţe

Jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică aparţinând  Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat, pe strada Condorilor din municipiul Bacău, un grup de persoane care tulburau ordinea şi liniştea publică şi se manifestau violent. Jandarmii au intervenit imediat şi au identificat persoanele în cauză precum şi martorii prezenţi la faţa locului. După derularea unor cercetări preliminare s-a constatat faptul că Mihaela G., de 20 de ani, şi Elena A., de 19 ani, ambele din municipiul Bacău,  pe fondul unor neînţelegeri mai vechi au agresat-o pe Iuliana A., de 19 ani, din Bacău, lovind-o în zona feţei şi gâtului şi provocându-i acesteia leziuni. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul unităţii pentru continuarea cercetărilor. Jandarmii le-au întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Partea vătămată a fost condusă de către jandarmi la Spitalul de Urgenţe Bacău, pentru a fi examinată medical.

Adauga un comentariu

*