Victor Ponta: PSD are obligaţia de a nu încremeni într-un proiect; alte forţe politice dovedesc scleroză

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că PSD are obligaţia de a nu încremeni într-un proiect, arătând că la alte forţe politice constată o încremenire extremă atunci când vorbesc despre cât de bine au guvernat, ceea ce este, potrivit premierului, un semn de „scleroză politică”.

„Prefigurez ceea ce-mi doresc să discutăm la Congres: eu cred că PSD are obligaţia de a nu încremeni într-un proiect. Mă uit la alte forţe politice şi constat o încremenire extremă. Unii vorbesc de cât de bine au guvernat, dar nu i-a înţeles poporul sau nu au comunicat bine. Ăsta e semn de scleroză politică să nu înţelegi că nu a greşit poporul că nu te-a mai votat, ci poate ai greşit tu când ai fost la guvernare”, a spus Ponta, la dezbaterea pe tema „120 de ani de social-democraţie în România”. El a precizat că la Congresul PSD din aprilie există şansa de a se discuta despre acest proiect, în condiţiile în care nu mai există foarte multă pasiune în ceea ce priveşte candidaturile pentru funcţii. „Avem şansa specială, existând mai puţină pasiune în jurul funcţiilor de conducere – aşa sper eu, cel puţin, congresele noastre din ultimul timp fiind concentrate pe cine candidează împotriva cui – şi cred că după foarte mult timp, din 2001, e prima dată când suntem cu toţii în aceeaşi tabără, şi putem discuta mai mult despre idei, proiecte, despre ce vrea să facă PSD ajuns la guvernare în anii care urmează. Să vorbim de noul proiect al PSD, într-un context de alianţă politică, de schimbări fundamentale politice”, a spus Ponta. El a mai spus că i-a solicitat preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, să folosească ca slogan al Congresului tema dezbaterii la care a participat, respeticv „120 de ani de social-democraţie în România”.

Adauga un comentariu

*