Descinderi ale polițiștilor în comuna Măgura

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bacău și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat descinderi domiciliare în comuna Măgura, pentru depistarea unor persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Nicolae N., de 26 de ani, din comuna Mărgineni, și Dumitru N., de 24 de ani, din comuna Gârleni, au fost depistați și conduși la sediul unității de poliție, pentru cercetări.           Polițiștii au stabilit că pe timpul nopții, în perioada 3-5 aprilie, cei doi au sustras componente de la reţeaua de apă a comunei Măgura în valoare de 3.000 de lei și o baracă metalică în valoare de 8.000 de lei de proprietatea unui bărbat din aceeași comună. Materialul feros a fost transportat şi valorificat la un centru de colectare a deșeurilor feroase și neferoase din municipiul Bacău. Față de cei doi suspecți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și au fost prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau și ulterior Judecatoriei Bacau, cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a emis pe numele celor doi suspecți  mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Adauga un comentariu

*