Nu a acordat prioritate

In timp ce Ioan N., de 57 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe aleea de acces dintre blocuri, ajuns la intersecţia cu strada Energiei, din municipiul Bacău, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus în regim de taxi de către Alexandru C., de 24 de ani, din Bacău şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a lui Ioan N., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea lui. Alexandru C. a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi atât lui cât şi lui Ioan N. le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că Alexandru C. nu deţine atestat profesional pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi. Faţă de acesta a fost luată măsura sanţionării contravenţionale conform OUG 195/2002. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*