„Specificitatea pedagogiei, ca ştiinţă socioumană. Dimensiuni istorice şi axiologice”

Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, organizeaza vineri, 9 noiembrie, începând cu ora 9.00, în Sala de conferinţe a I.S.J. Bacău, programul de formare continuă „Specificitatea pedagogiei, ca ştiinţă socioumană. Dimensiuni istorice şi axiologice”. Acesta este avizat de M.E.C.T.S., fiind destinat cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.          Programul, coordonat de prof. univ. dr. Sorin Cristea şi de lector univ. dr. Diana Csorba, de la Universitatea din Bucureşti, se va desfăşura în cadrul activităţilor prilejuite de împlinirea a 200 de ani de învăţământ pedagogic românesc. De asemenea, cu această ocazie, va fi lansată lucrarea „Şcoala activă: paradigmă a educaţiei moderne“, autor, lector univ. dr. Diana Csorba. Seria de activităţi va continua cu un alt moment notabil, sâmbătă, 10 noiembrie, începând cu ora 9.00, în Sala de conferinţe a I.S.J. Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, va organiza şi programul de formare continuă „Modele de abordare curriculară a educaţiei. Proiectarea curriculară a activităţii de instruire.”, care va fi susţinut de prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea din Bucureşti şi care este, de asemenea, avizat de Ministerul Educaţiei.

 

Adauga un comentariu

*