3 000 ţigarete descoperite de vameşul „Bax” la B.V.F. Siret

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de Frontieră Siret împreună cu căţelul antitabac din dotare au descoperit 33 000 ţigarete ascunse, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locaşurile special amenajate ale unui autoturism care urma să intre în ţara noastră. 

La Biroul Vamal de Frontieră Siret s-a prezentat pentru control vamal, pe sensul de intrare în ţară, un autoturism marca Citroen C4, condus de cetăţeanul de naţionalitate română M.V.

La controlul vamal efectuat, lucrătorii vamali din cadrul Compartimentului de echipe canine al Biroului Vamal de Frontieră Siret împreuă cu Bax, căţelul antitabac din dotare, au descoperit 33 000 ţigarete marca Viceroy, cu marcaj fiscal de Republica Ucraina. Ţigaretele erau ascunse în locaşuri speciale amenajate, create prin decuparea şi sudarea caroseriei autoturismului. Autoritatea Vamală Română, conform legislaţiei în vigoare, a reţinut, în vederea confiscării, atât ţigaretele cât şi autoturismul şi au sancţionat contravenţional cetăţeanul în cauză cu amendă în cuantum de 5 000 lei.

Adauga un comentariu

*