Un muzeu consacrat grupului ABBA va fi inaugurat la Stockholm

Un muzeu consacrat grupului suedez ABBA, care s-a destrămat în urmă cu 30 de ani, va fi inaugurat la Stockholm în primăvara anului 2013, în cadrul Swedish Music Hall of Fame, a anunţat miercuri unul dintre membrii grupului, Björn Ulvaeus.„A fost o vreme când ne gândeam să înfiinţăm doar un muzeu ABBA şi nimic altceva, dar Benny (Benny Andersson, n.r.) şi cu mine am vrut să ne înscriem într-un context mai larg (…), iar acesta este istoria muzicii suedeze de succes”, a spus muzicianul într-o conferinţă de presă. „Am ezitat în faţa ideii de a deveni un obiect într-un muzeu, înainte de a muri (…), dar acum înţeleg că (…) noi am creat împreună ceva uriaş”, iar „această poveste a noastră, asemănătoare celei a Cenuşăresei, merită să fie povestită”, a adăugat el.„Toţi patru ne-am dat acordul pentru acest proiect”, a continuat Björn Ulvaeus.Grupul ABBA a debutat în 1970, s-a destrămat în 1982 şi nu s-a reformat niciodată de atunci. Grupul suedez a vândut peste 378 de milioane de discuri pe plan mondial.Amplasat pe Insula Djurgaarden, alături de alte muzee, muzeul dedicat grupului ABBA îşi va deschide porţile în primăvara anului 2013, „înainte de sezonul turistic”, a precizat Mattias Hansson, directorul general al Swedish Music Hall of Fame.El spune că există puţine speranţe ca toţi cei patru membri ai grupului să participe la ceremonia de inaugurare a muzeului. „Nu cred că vor veni. Dar dacă vor veni toţi, voi fi extrem de mulţumit. Aceasta este însă o decizie care le aparţine”, a precizat el.  Muzeul, denumit ABBA The Museum, este primul care este consacrat grupului suedez. El va expune diverse obiecte, în special articole vestimentare, dar şi filme care au legătură cu grupul suedez, care a câştigat concursul Eurovision în anul 1974.  Potrivit cotidianului Dagens Nyheter, Björn Ulvaeus s-a oferit să devină garant în finanţarea acestui muzeu, construit cu ajutorul unor fonduri private.  Trupa suedeză Abba, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus şi Anni-Frid Lyngstad, a fost în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision cu piesa cult „Waterloo” în 1974. Muzica Abba a fost readusă recent în atenţia publicului graţie musicalului şi lungmetrajului „Mamma Mia!”. Trupa a vândut peste 370 de milioane de discuri în întreaga lume şi continuă să vândă peste două milioane de discuri în fiecare an. Abba a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2010.

Adauga un comentariu

*