Bacău: Festivalul Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri ‘The Ingenious Drama’, la a XIII-a ediţie

Suita de 14 spectacole inclusă în ediţia din acest a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri ‘The Ingenious Drama Festival’ ( ID Fest), a debutat duminică pe scena Teatrului Bacovia din municipiul Bacău.

Evenimentul, care va dura până pe 21 iulie, inclusiv, „este un concurs deschis trupelor de teatru de adolescenţi din România organizat de un grup de liceeni cu sprijinul instituţiei gazdă a manifestării, girat de profesionalismului unor personalităţi de prestigiu din lumea teatrală, între care în ultimii ani regizorul Victor Ioan Frunza, actriţele Dana Voicu şi Cristina Deleanu, scenografa Mihaela Ularu, dramaturgul Ştefan Peca, criticii Mirela Nastasache şi Daria Dimiu, şi prezentatoarea TV Geanina Corondan”, a declarat pentru Agerpres Maria Covaliu, coordonatoare proiectului în acest an.  Potrivit acesteia la ediţia actuală, a XIII- a, participă 169 de tineri din Bacău, Timişoara , Botoşani , Bucureşti, Suceava, Piatra Neamţ şi Sibiu”‘doritori de a juca şi de a se juca pe scenă pentru a bucura colegii de generaţie şi nu numai”.  Aceştia vor prezenta 14 spectacole ce vor fi evaluate de un juriu format din actriţele Coca Bloos şi Mihaela Rădescu, criticul de teatru Doru Mare, precum şi învitatul special al ediţiei din acest an, britanicul Oliver Williams care va acorda şi un premiu special pentru „Best English”. „‘Ceea ce dă mereu o notă specială ID Fest este prospeţimea şi exuberanţa oferită de tinerii care îl fac posibil”, a declarat pentru AGERPRES Coca Bloos, aflată pentru a doua oară în postura de preşedinte al juriului festivalului. Toate spectacolele din concurs vor fi jucate în limba engleza şi ‘vor trata atât preocupările tinerilor şi interesele acestora, raportate la vârsta lor, cât şi la felul în care privesc lumea în poziţia matură de pe scena’, a precizat Maria Covaliu. Publicul va putea urmări, în primele trei zile ale manifestării, spectacolele ‘A Good Nap’ de Theodor Maziliu, ‘Billy Liar’ de Keith Waterhouse, ‘The Wedding Story’ de Julianne Homokay, ‘Alice’s Adventures With Poorly Cooked Cafeteria Seafood’ de Don Zolidis, ‘Birds of a Feather’ de Tudor Puşcaşu, ‘Nothing’ de Evdokimos Tsolakidis, ‘Waiting for’, o adaptare după piesa ‘Angajare de clovn’ de Matei Vişniec, ‘Waiting for Godot’ de Samuel Beckett, ‘A Complete Guide to Understanding Things’ de Paula Roşu şi spectacole după texte originale scrise de participanţi ‘Blogstory ‘(Atelierul de Teatru), ’99 Days  Later (Heavenly Hell)’, There’s Something in The Wind (Cheer Up)’.  Ca în fiecare an, actorii Teatrului Bacovia vor prezenta zilnic în afara concursului spectacole din actuala stagiune teatrală a instituţie de cultură din Bacău între care ‘We are Camera’, de Fritz Kater, traducerea Victor Scorade.  Tinerii liceeni-actorii participanţi la festival ‘vor avea oportunitatea de a lua parte şi la ateliere de teatru menite să îi ajute atât în dezvoltarea lor personală, cât şi în raportul lor cu artele dramatice’ , a precizat pentru Agerpres Adrian Găzdaru , directorul Teatrului municipal Bacovia din Bacău. Acestea vor fi susţinute de actorii profesionişti Horia Suru, Andrei Runcanu, Dragoş Muscalu, Ştefan Huluba, Ştefan Lupu şi Bogdan Radulescu. De consemnat faptul că aceştia au fost, la rândul lor, participanţi în ediţiile trecute ale acestui unic festival de teatru din România, servindu-le drept rampă de lansare în lumea scenei naţionale. Gala de premiere va avea loc în seara zilei de 21 iulie.  ‘The Ingenious Drama Festival’ este organizat de Asociaţia ‘Ingenious Drama’, fondată în 2009 cu scopul de a prelua festivalul sub egida unui ONG cu aceleaşi năzuinţe şi entuziasm pe care le-au avut iniţiatorii săi în anul 1997. ‘De atunci şi până în prezent, aspiraţiile asociaţiei au crescut mult peste rolul său iniţial, festivalului alăturându-i-se o tabără de pregătire a organizatorilor, dar şi un festival de tipul one-man show şi publicitate organizat în Bucureşti’, a arătat Maria Covaliu, coordonatorul proiectului.  Potrivit acesteia planurile de viitor ale asociaţiei includ dezvoltarea platformei de educaţie non-formală pornită prin evenimentele prezente. ‘Proiectele derulate de asociaţie permit tinerilor, în special liceenilor, să îşi dezvolte ori să îşi descopere capacitaţile native prin organizarea unor evenimente cultural-educative prin propriile forţe. Aceste capacităţi sunt de multe ori ignorate în educaţia formală, dar instruirea pe care o primesc voluntarii asociaţiei, deşi oferă o alternativă la pregătirea academică, vine în completarea acesteia’, a explicat Maria Covaliu.

Adauga un comentariu

*