Podu Turcului: Tanar arestat preventiv pentru ca a sustras un autoturism și l-a condus fără a poseda permis

Secția 4 Poliție Rurală Podu Turcului a fost sesizată de Cătălin T., de 26 de ani, din localitate, că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul care era parcat în fața imobilului. În urma investigațiilor efectuate polițiștii l-au identificat pe Ciprian G., de 25 de ani, din județul Botoșani, iar autoturismul sustras a fost găsit abandonat in comuna Podu Turcului și a fost predat părții vătămate. Tânărul în cauză a fost depistat in comuna Boghești, din județul Vrancea, și a recunoscut faptele săvârșite. Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Ciprian G. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu propunere de arestare preventivă și apoi Judecătoriei care și-a însușit propunere și a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Adauga un comentariu

*