Doi barbati din Buhusi, cercetaţi pentru înşelăciune, fals şi uz de fals

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru înşelăciune, fals şi uz de fals după ce poliţiştii au stabilit că au produs un prejudiciu de aproximativ 34.000 de lei unei societăţi comerciale.

 

Poliţiştii din oraşul Buhuşi au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi comerciale din Bacău despre faptul că în baza unui contract a livrat material de construcţii unui cetăţean iar acesta refuză să plătească materialele pretinzând că le-a achitat anterior livrării. Din cercetări poliţiştii au stabilit că la sediul firmei din Bacău s-a prezentat un cetăţean care a pretins că se numeşte C.N. şi este administratorul unei societăţi comerciale. Acesta a încheiat cu societatea din Bacău o comandă în baza căreia  societatea respectivă a livrat la domiciliul lui A.S., din Buhuși,  materiale de construcție în valoare de 34104 lei.  În momentul în care  reprezentantul societății furnizoare a solicitat plata materialelor de construcție livrate  A.S. a afirmat că a achitat către  C.N. contravaloarea produselor. În urma investigațiilor efectuate polițiștii au stabilit că  principalii suspecți de comiterea faptei sunt Vasile R. de 23 de ani și Lucian N., de 27 de ani, ambii  din comuna Racova. În fapt, Lucian N. folosindu-se de documentele unei societăți comerciale și falsificând ștampila acesteia,  în complicitate cu Vasile R., a încheiat contractul cu societatea păgubită, la sediul acesteia prezentându-se Vasile R., care a pretins că este o altă persoană , respectiv C.N., administratorul unei societăți comerciale reale. Totodată s-a stabilit că Vasile R., a încasat de clientul A.S. contravaloarea bunurilor livrate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals. Față de cei doi suspecți s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore și au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși cu propunere de arestare preventivă.

 

Pentru a evita astfel de evenimente polițiștii le recomandă administratorilor de societăți comerciale:

– să încheie contracte comerciale în formă scrisă

– să solicite și să verifice la încheirea unor contracte documentele de constituire a societății partenere în original

– să verifice activitatea societăților comerciale cu care doresc să încheie contracte

– să verifice identitatea și calitatea persoanelor care se declară reprezentanți ai unor societăți comerciale

Adauga un comentariu

*