Madalina, o noua romanca de succes

Frumuseţea top modelului român Mădălina Ghenea, despre care s-a vehiculat că ar avea o relaţie cu Leonardo DiCaprio, a impresionat pe editorii prestigioasei reviste Vogue, care i-au acordat un spaţiu amplu, potrivit Mediafax. Un jurnalist al celebrei reviste Vogue (Italia) i-a luat un interviu Mădălinei Ghenea, aflată la New York. „La 14 ani, doar cu paşaportul şi cu o hartă în buzunar, (Mădălina) a urcat în primul tren care pleca din Slatina (oraşul în care s-a născut Eugen Ionescu) şi a ajuns la Milano”, scrie jurnalistul. Mădălina Ghenea mai este descrisă de acesta – care menţionează că ea şi-a început cariera defilând pentru Gattinoni – ca fiind „extraordinar de modestă şi dulce”. În interviu, Ghenea spune că filmul a fost mereu marea ei dragoste, iar printre idolii săi se numără actriţele Anna Magnani şi Sophia Loren. Ghenea mai spune că ea nu crede că este frumoasă, ci doar o persoană care ştie să-şi ascundă imperfecţiunile, şi asociază frumuseţea cu sentimentul general de bine şi cu starea bună de sănătate. Încântaţi de româncă, italienii au descris-o ca având „farmecul mediteranean al Sophiei Loren” şi „privirea magnetică a Angelinei Jolie”.

Adauga un comentariu

*