Un politist bacauan a refuzat o mita de 2.000 lei data de un braconier

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au întocmit luni, 2 ianuarie, un dosar penal în care efectuau cercetări față de  heorghe V., de 44 de ani,  din comuna Rachitoasa,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.        Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză a montat mai multe lațuri in pădurea Barcana,  capturând cu ajutorul acestor dispozitive 3 căprioare și 2 porci mistreți, vânat pe care l-a transportat la domiciliu. În locuința sa polițiștii au identificat mai multe pungi cu carne de vânat iar în urma săpăturilor efectuate în curtea imobilului au fost identificate piei de la animalele sălbatice. A doua zi, agentul de poliție  Vlad V.,  din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, a denunțat faptul că Gheorghe V. i-a promis suma de 2.000 de lei,  pentru a-i soluționa favorabil dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj. În baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, ofițeri de investigarea a fraudelor din cadrul I.P.J. Bacău, cu sprijinul S.R.I.- Direcția Județeană de Informații Bacău, sub coordonarea unui procuror, au acționat pentru prinderea în flagrant a bărbatului de 44 de ani. Astfel, miercuri, 5 ianuarie,  în jurul orei 11.00, Gheorghe V. a fost prins în flagrant în timp ce oferea agentului de poliție suma de 2.000 de lei. S-a intocmit dosar penal sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de dare de mită iar față de Gheorghe V. s-a luar măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*