Cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului

Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată că la Spitalul Judeţean Bacău s-a prezentat G. Ionel, de 33 de ani, din comuna  Cleja,  care a declarat că a fost victima unui accident rutier. Din primele verificări efectuate polițiștii au stabilit că în dimineața zilei de  21.12.2011, în jurul orei 07.00, G. Ionel se afla in calitate de pasager pe scaunul dreapta față al unui autoturism, care era condus deS. Augustin,  pe DJ 119 B localitatea Cleja. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, autoturismul a derapat si a intrat in coliziune cu un podeț din beton, aflat pe partea stanga a sensului de mers. După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei, iar G. Ionel s-a prezentat la unitatea medicală. În urma activitatilor intreprinse, polițiștii au depistat autoturismul implicat în evenimentul rutier, care prezenta avarii în partea din față și conducătorul auto S. Augustin, de 45 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur in aerul expirat. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

 

Adauga un comentariu

*