Geoană a contestat la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a contestat miercuri la Curtea Constituţională hotărârea Senatului prin care s-a constatat încetarea mandatului său de preşedinte al acestei Camere legislative. Sesizarea a fost depusă în cursul după-amiezii. Anterior, el anunţase că va contesta la Curtea Constituţională hotărârea Senatului prin care s-a constatat încetarea mandatului său de preşedinte al acestei Camere legislative. Geoană a spus că votul prin care s-a aprobat hotărârea de încetare a mandatului său de preşedinte al Senatului este unul politic, pe care îl respectă, dar a susţinut că motivele invocate de grupul PSD nu sunt regulamentare şi constituţionale. „Preşedintele Senatului este ales pe un mandat de patru ani. Este neutru din punct de vedere politic. Singura modalitate ca preşedintele Senatului să fie revocat este în situaţia în care ar încălca în mod grav şi repetat prevederi constituţionale sau prevederi legale, fapte juridice care sunt pasibile cu sancţiune politică sau juridică. Această situaţie nu există în motivarea grupului PSD, acolo se invocă exlcusiv o decizie politică”, a spus Geoană. Potrivit Deciziei 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale, votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică.

Adauga un comentariu

*