Românii merg la medic doar atunci când au probleme de sănătate

Potrivit rezultatelor celui mai recent studiu realizat de IMAS la cererea MedLife, 58% dintre români nu merg la controale anuale de rutină sau merg doar atunci când au probleme de sănătate. Aproximativ 45% dintre respondenţi au spus că nu şi-au făcut un control medical de rutină în ultimii doi ani, în timp ce 6% au susţinut că nu au fost niciodată la un astfel de control, conform rezultatelor studiului, prezentate miercuri într-un comunicat al companiei MedLife. Comparativ cu restul ţării, persoanele din Bucureşti sunt mai atente cu sănătatea lor. Mai mult de jumătate dintre bucureşteni (55%) merg la controale anuale de rutină, în timp ce, la nivel naţional, procentul nu depăşeşte 42%. Acelaşi studiu relevă că medicul de familie este cel mai important reper în alegerea unui specialist sau a unei clinici. Astfel, potrivit datelor, două treimi (69%) dintre cei intervievaţi folosesc recomandarea medicului de familie atunci când aleg clinica sau specialistul. Alte surse importante de informare în acest sens sunt recomandările familiei, prietenilor sau vecinilor (48%) şi informaţiile de pe internet şi mass-media (16%). Încrederea românilor în serviciile medicale private creşte de la un an la altul, iar studiul confirmă faptul că 57% dintre locuitorii din mediul urban au mai multă încredere în unităţile medicale private decât în cele de stat, potrivit aceluiaşi document. Calitatea actului medical este cel mai important criteriu de selecţie pentru mai mult de două treimi (70%) dintre persoanele care optează pentru clinicile medicale private. Reputaţia doctorilor reprezintă un alt factor important, jumătate dintre cei chestionaţi declarând că acest aspect are o influenţă puternică atunci când aleg să meargă în privat, a precizat sursa citată. Pe următoarele locuri, în ordinea importanţei, se situează atitudinea personalului medical (37%), dotările sau echipamentul medical performant (34%), preţul serviciilor oferite (28%), timpul de aşteptare (23%) şi sfaturile mediculul de familie (14%). Din studiu rezultă că MedLife este prima menţiune a românilor la întrebarea „Care sunt furnizorii de servicii medicale private de care aţi auzit?”, având o notorietate spontană de 9%, la nivel naţional. La această categorie, MedLife este urmată de Regina Maria, cu o notorietate spontană de 6%, Medcenter şi Medsana cu 4%, Sanador şi Medicover cu 3%.

Sondajul a fost realizat în luna august 2011, la nivel naţional, pe un eşantion de peste 1.000 de persoane şi reflectă atitudinea şi modul de comportament al românilor în ceea ce priveşte sănătatea lor şi accesarea serviciilor medicale.

Adauga un comentariu

*