Spania a cucerit titlul continental la U19!

Campioană mondială şi europeană en-titre, Spania a cucerit laurii continentali şi la U19, după ce a învins, la Chiajna, Cehia, cu 3-2, după prelungiri. Sărbătoarea a fost dublată şi de titlul de golgheter al turneului care i-a revenit atacantului crescut de 

Fotbalul spaniol şi-a arătat forţa ofensivă şi la turneul final organizat în România, jucătorii ibericilor înscriind 16 goluri de-a lungul celor cinci meciuri. Echipa lui Melendez s-a impus în ciuda unui început ezitant de meci, în care cehii au fost mult mai periculoşi. Împinşi de la spate de faptul că au câştigat toate partidele disputate până în ultimul act, foştii adversari ai României au pus din primele minute în pericol poarta lui Badia. Presiunea cehilor a rămas constantă, iar Krejci a deschis scorul (52), dar a urmat un iureş spaniol, care a mai putut fi stăvilit doar până în minutul 85, când şutul lui Pardo a fost deviat în poartă de Aurtenetxe.  Totul s-a schimbat când mai erau câteva minute, iar Spania a egalat. Au urmat prelungirile, când Cehia a preluat din nou conducerea (97), dar Alcacer a ucis speranţele cehilor prin două lovituri (108 şi 115).

Două nume pentru viitor

Vedetele indiscutabile ale micii „Furja Roja” la acest turneu au fost catalanul Deulofeu şi madrilenul Morata, ultimul golgheter al competiţiei, cu 6 goluri. Primind interdicţie din partea Barcelonei să discute cu presa, Deulofeu a vorbit pe teren, în special în semifinala cu Irlanda, când a dat un gol şi o pasă decisivă care au închis partida. Evoluţia sa a fost una bună şi în finală, dar Koubek l-a blocat impecabil, iar când acesta nu a reuşit, fundaşii cehi au fost de netrecut.

Adauga un comentariu

*