Un colegiu european, la un nou bilanţ

Pentru mulţi, anul şcolar 2010 -2011 s-a încheiat demult şi jumătate din vacanţa de vară s-a dus deja, dar la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău este din nou vremea bilanţului.

După un bacalaureat care a adus o surpriză plăcută tuturor prin eleva Cristofor M. Mihaela, de la clasa de profil uman, specializarea ştiinţe sociale, care a obţinut media 9,51 la probele scrise, dupa un bacalaureat promovat în procent de 80,99 % (după contestaţii) de elevii absolvenţi ai nivelului liceal, săptămâna aceasta (25 -30 iulie 2011) a adus noi bilanţuri la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău şi marchează începerea pregătirilor pentru examenul de absolvire al elevilor de anul III de la nivel postliceal. Luni, 25.07.2011, s-au încheiat înscrierile la nivel liceal pentru anul şcolar 2011-2012 pe cele 180 de locuri distribuite pe specializări astfel:

– 30 locuri la Filologie – intensiv limba engleză, ocupate de absolvenţi ai şcolilor generale băcăuane cu medii de admitere de peste 7,94 (ultima medie de admitere în 2010 a fost 7,18);

– 60 locuri la Ştiinţe sociale, ocupate de absolvenţi ai şcolilor generale băcăuane cu medii de admitere de peste 7, 99 (cu doar 0,22 mai puţin decât media de admitere de anul trecut, când numărul locurilor erau la jumătate);

– 30 locuri la Ştiinţe ale naturii, ocupate de absolvenţi ai şcolilor generale băcăuane cu medii de admitere de peste 8, 02 (ultima medie de admitere în 2010 a fost 7,88);

– 60 locuri la Matematică – Informatică, ocupate de absolvenţi ai şcolilor generale băcăuane cu medii de admitere de peste 7, 65 (ultima medie de admitere în 2010 a fost 7, 40).

Faptul că anul acesta, înainte de înscrierea la admiterea în liceu, elevii claselor a VIII-a şi părinţii lor au trecut pe la colegiu să afle procentul de promovabilitate la bacalaureat pentru a se convinge că opţiunea lor e bună şi ca observaţia făcută – chiar de viitorii beneficiari ai educaţiei la înscrierea în colegiu – că vom şcolariza fraţii sau rudele actualilor noştri elevi sau a absovenţilor colegiului ne confirmă încă odată încrederea comunităţii în valoarea educaţiei în cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău.

Pe lângă elevii care au participat la repartizarea computerizată în noul an şcolar în băncile claselor de a IX-a la colegiu mai sunt aşteptaţi elevii din Republica Moldova care sperăm să ne facă cinste, ca şi absolvenţii moldoveni (ex. eleva Pojoga Cezara Contanţa, care, în clasa a X-a, a obţinut Premiul II la Olimpiada Judeţeană de Matematică –Tip B, sub coordonarea doamnei prof. Alina Ursachi, anul acesta a obţinut la mult discutata probă scrisă de matematică de la bacalaureat nota 9,60). De asemenea, sunt deja înscrişi şi doi elevi rromi.

Elevilor de la nivel liceal le este pregătită o frumoasă surpriză europeană pentru viitorul an şcolar, colegiul nostru fiind implicat într-un parteneriat şcolar multilateral, prin programul sectorial Comenius – proiectul „Literacy Skills -Developing Literacy Skills in Secondary School”, coordonat la nivelul colegiului de domnişoara profesoară Ana-Maria Andrioaie, director adjunct al colegiului.

Vineri, 29.07.2011, este ultima zi din anul şcolar 2010-2011 pentru elevii anilor I, II şi III de la nivel postliceal, domeniul Sănătate şi asistenţă pedagogică, calificarea Asistent medical generalist.

În acest an şcolar, la nivel postliceal, pe lângă cei 7 elevi şi cei 3 profesori care au participat la mobilităţi în Anglia şi Germania în cadrul parteneriatului pentru învăţare Grundtvig “Approaches to Teaching Languages to Adults”, un grup de qlti 24 elevi şi 6 cadre didactice au participat la un stagiu de formare profesională în spitale din Germania, la seminarii şi la o frumoasă excursie în câteva capitale şi oraşe europene, în cadrul Proiectului pentru Dezvoltare Şcolară cu tema „Rolul asistentului medical în cadrul echipei multidisciplinare de îngrijire”. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Mănăstirea şi Spitalul Grafschaft – Germania, Şcoala Sanitară din Meschede – Germania, Primăria şi Consiliul Local Bacău şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău. Mănăstirea din Grafschaft susţine un Spital de Pneumologie, în care asistente medicale sunt numeroase surori boromite de origine română. În Spitalul din Meschede am întâlnit un grup de români – tineri medici şi asistente medicale -, condus de domnul dr. chirurg Marian Fernbach, un timişorean care ne-a primit cu binecunoscuta ospitalitate românească, îmbinată cu noua experienţa profesională şi tehnică acumulată în ţara care l-a adoptat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Beneficiarii acestui proiect mulţumesc pentru iniţiativă elevei noastre Daniela Păşcaşu (alias sora Rafaela din anul III B), sorei Theodora Galatanu de la Mănăstirea Grafschaft şi domnului Werner Ernst (directorul administrativ al spitalului Grafschaft) şi pentru tot suportul acordat pentru ca acest proiect să stea la baza unei convenţii de colaborare, în scopul formării profesionale a tinerilor asistenţi medicali din colegiul nostru la standarde europene. Pentru susţinerea realizării în premieră a acestui stagiu clinic într-un spital european beneficiarii mulţumesc în egală măsură inspectorui şcolar general prof. Florin Lazăr, inspectorului şcolar general adjunct, prof. Teodora Craus, inspectorului de management prof.dr. Ghiorghi Iorga, inspectorul şcolar de specialitate prof. ing. Daniela Bilbor şi domnului primar ing. Romeo Stavarache. La Consiliul Profesoral de încheiere a anului şcolar 2010 -2011 pentru nivelul postliceal pe lângă protocolul mult cunoscut cadrele didactice vor participa la o prezentare a cursului general „Environment protection and waste management through creative and inovative education for sustainable development” cu nr. de referinţă COM- 11-1012- CG- NL organizat de Quarter Mediation din Assen, Olanda la care a participat director prof. Hulea Constantina. Participarea la acest curs a fost posibilă ca urmare a obţinerii unui grant Comenius pentru mobilitate de formare continuă din cadrul Programului de „Învăţare pe tot Parcursul Vieţii” (Lifelong Learning). În acest an, la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău au mai participat la astfel de mobilităţi europene profesorii Andrioaie Ana-Maria, Mazilu Mihaela, Trofin Gabriela, Constantin Lăcrămioara şi Filioreanu Cristian.

Diseminarea acestor cursuri, a exemplelor de bună practică, a metodelor moderne şi a conceptelor abordate în cadrul lor se va continua şi în anul şcolar 2011- 2012, în cadrul unor programe de activităţi de diseminare şi exploatare care vor fi monitorizate de prof. Angela Sterpu, inspector pentru gestionarea programelor comunitare şi a problematicii de integrare europeană de la I.Ş.J. Bacău şi de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.).

Pentru anul şcolar 2010 – 2011, la nivel postliceal în planul de şcolarizare avem aprobate 3 clase cu taxă, iar până pe data de 8 septembrie 2011 se continuă înscrierile pentru anul I. În săptămâna 15 – 19 august se vor derula probele examenului de absolvire de la singura şcoala de stat acreditată din judeţul Bacău cu nivel postliceal, calificarea Asistent medical generalist.

Formarea europeană în noul an şcolar va debuta în septembrie, cu o primă mobilitate în Reykjavik, Islanda în cadrul proiectului Comenius la care participă 2 elevi şi 3 profesori de la nivel liceal şi continuă în cadrul proiectului finanţat de către Comisia Europeană, prin intermediul A.N.P.C.D.E.F.P., în cadrul Parteneriatului Grundtvig “Approaches to Teaching Languages to Adults”pentru că anul acesta colegiul va fi în luna decembrie gazdă pentru partenerii din Anglia (ţară coordonatoare), Germania şi Italia.

Mulţumim pentru toată încrederea acordată părinţilor care ne încredinţează viitorul copiilor lor, le solicităm în continuare sprijinul printr-o participare activă la acest parteneriat de educaţie, îi felicităm pe absolvenţii celor două nivele de învăţământ şi le urăm în continuare succes.

Prof. Constntina Hulea, directorul
Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău

Comentarii

  1. NE AMAGIN a zis:

    E un „colegiu” de 2 bani , cu doua directoare bolnave , fudule si incompetente care ies noaptea din scoala pe usa din dos!

  2. ne amagim a zis:

    Unde e usa aia din dos?

    • Mai multe detalii in luretaga cu articolul Asociatia “SOS Infertilitatea” a primit diploma la Gala Medica. gasiti aici: Asociatia “SOS Infertilitatea” a primit diploma la Gala Medica.

Adauga un comentariu

*