Sfaturi pompieri

Venirea sezonului estival constituie atât motiv de bucurie, pentru că vremea este prielnică ieşirilor în natură, dar şi motiv de îngrijorare din cauza numărului mare de incendii ce pot izbucni la unităţile turistice de cazare, în perioada de recoltare şi depozitare a cerealelor, a plantelor tehnice sau în zonele cu vegetaţie forestieră.        Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) reaminteşte măsurile ce trebuie luate şi respectate în această perioadă a anului, pentru a evita adevărate dezastre ecologice, dar şi pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. Odată cu deschiderea sezonului estival şi începerea concediilor de vară, se observă o afluenţă mare a publicului către staţiunile de odihnă şi locurile de agrement organizate în aer liber. De asemenea, datorită timpului favorabil şi începerii perioadei optime de recoltare şi depozitare a cerealelor, se impune din partea operatorilor economici luarea unor măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite.Ţinând cont de perioada care urmează, caracterizată ca fiind caniculară şi secetoasă, lipsită de precipitaţii, cu temperaturi ce depăşesc frecvent 350C, razele soarelui influenţând direct creşterea gradului de uscăciune a plantelor şi materialelor combustibile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău recomandă amatorilor de drumeţii montane să aibă în vedere şi să respecte câteva reguli principale de prevenire a incendiilor specifice unităţilor de cazare în scop turistic (cabane, campinguri, pensiuni) aflate în zone cu vegetaţie forestieră sau în apropierea pădurilor. Este recomandat ca drumurile pe care este permisă circulaţia autovehiculelor să fie stabilite din timp şi marcate. Pe drumurile interzise se vor monta bariere şi indicatoare corespunzătoare. La intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor amplasa panouri şi pancarte cu texte adecvate privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure. I.S.U.J. Bacău reaminteşte că accesul autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere este interzis. De asemenea, se interzice arderea resturilor vegetale rezultate din curăţarea păşunilor şi a terenurilor agricole limitrofe, la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău recomandă turiştilor să nu utilizeze focul în pădure sau focul deschis în aer liber. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare. La plecare este bine ca turiştii să stingă focul şi să acopere jarul cu pământ. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi hibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor, a autoturismelor şi a suprafeţelor de picnic. Focurile de tabără sau cele din campinguri pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanţă de iguranţă faţă de marginea pădurii. Este recomandat a nu se utiliza în spaţiile de cazare aparate electrice defecte sau neomologate, precum şi lăsarea lor în priză nesupravegheate. I.S.U.J. Bacău reaminteşte turiştilor ca la cazare să se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor şi a modului de comportare şi de evacuare în caz de incendiu.În ceea ce priveşte scoaterea materialului lemnos din pădure, aceasta se face numai pe traseele stabilite de organele silvice. Lucrările de exploatare vor fi permanent supravegheate şi inspectate periodic de organele silvice, accentuându-se asupra respectării măsurilor prevăzute de normele de prevenire şi stingere a incendiilor de pădure.Coşurile de fum ale construcţiilor din pădure vor fi dotate cu grătare (site) parascântei. În condiţiile lipsei de curent electric, se vor folosi în încăperile de locuit numai lămpi de petrol cu glob de sticlă. Operatorii economici au obligaţia de a lua toate măsurile necesare prevenirii şi stingerii incendiilor, asigurarea şi dotarea cu mijloace de primă intervenţie, executarea periodică a exerciţiilor de alarmare, evacuare şi salvare a personalului, precum şi intervenţia în cazul producerii oricăror situaţii de urgenţă. Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul. Considerăm că eficienţa sistemului relaţional pentru asigurarea apărării comunităţilor împotriva incendiilor depinde, în mare măsură, în afară de cadrul legislativ şi de caracterul relaţiilor interpersonale, de respectul reciproc şi buna credinţă  a părţilor implicate

 

Adauga un comentariu

*