Avarie la o conducta de apa potabila in Darmanesti

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat despre producerea unei avarii în oraşul Dărmăneşti, la o conductă de apă potabilă la care se efectuează lucrări şi care urmează a fi pusă în funcţiune în vederea alimentării cu apă a municipiului Bacău.

La faţa locului s-au deplasat un autocamion din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău cu două motopompe, un autocamion din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu două motopompe şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 19 subofiţeri şi un ofiţer.

La sosirea la faţa locului s-a constatat că avaria s-a produs pe timpul efectuării unor probe de presiune de către executantul lucrării. În urma evenimentului, au fost inundate curţile şi beciurile de la 11 gospodării şi un operator economic. De menţionat este faptul că nu a fost afectată alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor. Pentru devierea apei deversată din conductă, către pârâul Uz, s-a acţionat cu un buldoexcavator al Primăriei Dărmăneşti. De asemenea, pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate s-a intervenit cu 4 motopompe aparţinând unui operator economic şi o autovidanjă a Primăriei Dărmăneşti.Pomparea apei în conductă de la barajul Poiana Uzului a fost oprită. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău acţionează cu motopompele din dotare pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

*