Opt ore in scoala pentru cadrele didactice!

Ca pe vremea lui Ceasca!

Cand era in invatamant, eram obligati ca, zilnic, sa efectuam cate opt ore de activitate, indiferent ca erai navetist sau nu. Patru sau cinci ore la clasa, urmate de o ora de activitate culturala, una de comunicare cu parintii, prin vizite la domiciliu, alta pentru meditatii cu elevii slabi la invatatura. Daca nu faceai acest numar de ore, sufereai la bani. Te incondeiau directorul, secretarul de partid, te ardea primarul. Credeam ca acele timpuri au apus. M-am inselat, le-a reinventat Funeriu, unul care n-a tinut o creta in mana macar o singura data in viata. Dar a ajuns ministrul Educatiei! Conform prevederilor noii Legi a Educatiei, profesorii vor fi nevoiti sa-si dubleze activitatea didactica daca tin foarte mult la locul lor de munca. Potrivit acestei legi, profesorii vor petrece la scoala opt ore in fiecare zi. Ideea, insa, ii nemultumeste pe aproape toti profesorii, deoarece la scoala nu au toate materialele de care au nevoie in vederea pregatirii pentru ziua urmatoare. Ideea a fost preluata de guvernanti dupa modelul european. Practic, norma didactica va fi de 40 de ore pe saptamana. Programul va fi unul fix si va incepe la ora 7.00 sau, dupa caz, 8.00 dimineata, si se va incheia dupa opt ore de lucru. Norma didactica include atat cursurile efectiv predate la clasa cat si partea de pregatire individuala a profesorilor, pregatirea suplimentara a elevilor, activitatile de pregatire pedagogica, sedintele cu parintii si nu in ultimul rand, activitatile extracurriculare realizate impreuna cu elevii. In mod normal, noua prevedere nu ar trebui sa ii sperie foarte tare pe profesori. Teoretic, ei ar trebui sa lucreze suplimentar acasa pentru a-si imbunatati activitatea didactica. Practic insa, in lipsa unui control riguros, fiecare profesor lucreaza cat il lasa constiinta. Liderii de sindicat spun ca sistemul educational, in forma sa actuala, nu permite o astfel de activitate, avandu-se totodata in vedere si conditiile de munca in care aceasta activitate ar trebui sa se desfasoare. Este vorba de orele de pregatire in afara celor 18 ore la catedra pe saptamana. In romania nu exista infrastructura si conditiile necesare pentru a pune in practica acest lucru. Cadrele didactice se pregatesc acasa deoarece la scoala ar insemna sa stea in cancelarie, toti claie peste gramada! Guvernantii copie modelul tarilor europene care nu se potriveste pentru sistemul nostru de invatamant. Profesorilor le-ar conveni sa nu mai duca acasa lucrarile cu sacosa, ci sa le corecteze la scoala, asta insa daca ar avea cabinete pe discipline. Ca sa nu mai spunem ca, mai multe ore de lucru ridica si probleme de natura financiara.

Noul program, un abuz

Profesorii sustin ca activitatea la catedra este completata de cele mai multe ori cu multe alte responsabilitati pe care un profesor le are, fara a beneficia insa de niciun leu in plus la salariu. Dascalii cred ca o astfel de initiativa trebuie sa fie sustinuta si financiar pentru ca altcumva se va comite un abuz. In afara de cele sase ore pe care le are dascalul la clasa in fiecare zi, exista si activitati de pregatire metodico-stiintifica si activitati de educatie, complementare procesului de invatamant. De cele mai multe ori, atat profesorii cat si directorii unitatilor de invatamant, prin diversele sarcini pe care le au, depasesc cu mult numarul de ore prevazut de lege. Cine plateste aceste ore? Nimeni. Nici macar nu primesc aprecieri pentru activitatea depusa. Cine plateste orele pentru pregatirea diverselor activitati extrascolare, a olimpiadelor, a diverselor concursuri si alte activitati specifice scolii? Activitatile care compun norma didactica totalizeaza un numar de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore de munca pe saptamana, fiind astfel indeplinita conditia impusa de noile prevederi ale Legii Educatiei. Multe din activitati nu se pot desfasura in unitatile de invatamant din cauza lipsei spatiilor si a mijloacelor corespunzatoare. Daca scolile sau Inspectoratul Scolar obliga cadrele didactice sa fie prezente timp de opt ore in incinta unitatlor de invatamant comit un abuz. Noua lege a Educatiei din Romania cuprinde, la art. 262, reglementarea potrivit careia norma didactica a profesorului e de 40 de ore pe saptamana, adica de opt ore pe zi. O astfel de prevedere a mai fost promovata in 1998. Atunci a fost adoptata o ordonanta de urgenta prin care se stabilea timpul de lucru al profesorului la 40 de ore pe saptamana. Sefii din Ministerul Educatiei mai trebuie acum sa gaseasca formula cea mai fericita pentru a putea pune in aplicare acest articol al Legii Educatiei. (D.M.)

Adauga un comentariu

*